Unde ar putea ajunge Stipe Perica! thumbnail

Unde ar putea ajunge Stipe Perica!

Pare din ce în ce mai clar că sunt probleme cu Stipe Perica. Sunt informații care spun că jucătorul nu ar mai vrea să continue la Dinamo și ar dori să plece la o formație din afara României. Potrivit celor de la Transfer Feed, atacantul croat negociază cu Fatih Karagümrük, echipă din Superliga Turciei, și este foarte aproape să semneze un contract.

Conform sursei  menționate, tratativele dintre cele două părți sunt foarte avansate, iar, având în vedere că Perica mai are contract cu Dinamo până în vara anului 2027, „câinii” ar urma să încaseze o sumă de bani.

Nu avem niciun fel de reacție din partea clubului nostru până în acest moment, referitor la acest subiect, dar este foarte posibil ca, ținând cont de problemele medicale pe care le invocă jucătorul croat, să existe un sâmbure de adevăr.

Stipe Perica a acuzat mai multe probleme medicale în debutul acestui sezon şi a bifat doar 10 minute pe gazon, în victoria cu Metaloglobus, scor 1-0.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *