Zeljko Kopic a vorbit în cadrul conferinței de presă despre campania de transferuri.
,,Este o politică a clubului în această perioadă, vrem să vedem cât de multe pot da echipei. Suntem pregătiţi pentru meciul următor, cel cu Petrolul. Ne mai uităm după 3-4 jucători la mijloc şi în atac pentru a întări echipa.
Ne uităm şi la vârsta jucătorilor pentru că strategia nu este doar pentru acest sezon, ci pentru un termen mai lung. Vrem să construim o echipă puternică nu doar pentru acest sezon, ci şi pentru următorul.
Am un respect maxim pentru CFR Cluj, FCSB, dar pentru mine Dinamo este cel mai mare club din România şi chiar dacă în acest moment au standarde mai bune şi o calitate mai bună. Dar vorbind de club, Dinamo cred că e la acelaşi nivel şi chiar mai sus.
Aşa că e normal să mă aştept ca jucătorii să vrea să joace la Dinamo. Am spus înainte de startul sezonului că vreau jucători cât mai repede, dar asta nu înseamnă că departamentul de scouting nu şi-a făcut treaba cum trebuie.
Căutăm în fiecare zi jucători, nu este uşor să rezolvi pentru că te loveşti de mai multe probleme. De aceea nu pot să spun exact când vom încheia perioada de transferuri, dar lucrăm pentru a realiza asta cât de curând se poate.”, a transmis Zeljko Kopic în cadrul conferinței de presă.