Written by Finalul meciului cu CFR Cluj a adus o mulțime de trăiri intense, atât pentru noi, cât și pentru adversari. Emoțiile puternice ne dezbracă de duplicitate: atunci când nu le putem controla și trebuie să vorbim despre ceea ce simțim, adevărul iese la lumină și ne arată gândurile cele mai profunde.
Nu m-au emoționat lacrimile lui Louis Munteanu și nici nu m-au bucurat; noi și ai noștri am plâns de multe ori, în situații mult mai dificile decât cele pe care le trăiesc fotbaliștii de la CFR. Totuși, recunosc: m-am bucurat că au plâns ai lor și nu ai noștri. În rest, pot empatiza cu cineva care ajunge să verse lacrimi de amaraciune.
Ceea ce m-a pus pe gânduri a fost declarația lui Munteanu, concentrat doar pe propriile scopuri, fără nicio grijă pentru echipă sau colectiv.
„Nu mai e CFR-ul de care spuneai tu. Luăm goluri multe și în ultimele minute… Când s-a ajuns ca eu să rămân aici, mă gândeam că mă voi bate la campionat sau la ceva, dar se pare că mă bat la retrogradare.” – Louis Munteanu, înainte de a părăsi interviul
Louis Munteanu transmite, practic, că s-a simțit „forțat” să rămână la CFR și că echipa este doar un mijloc pentru propriile sale obiective. Nu se simte nicio urmă de regret pentru situația colectivă, ci doar frustrarea că nu își poate duce planurile personale la capăt.
Este una dintre explicațiile revenirii lui Dinamo și a parcursului mult mai bun decât al „vedetelor cu supersalarii” de la CFR. La finalul meciului, Musi l-a felicitat pe Soro și s-a bucurat pentru reușita colegului, apreciind efortul pe care îl depune la antrenamente:
„Un meci de vis! Mă bucur mult pentru Soro, pentru că știu cât de mult muncește la antrenamente și știu ce băiat este.” – Musi
Ambii sunt profesioniști: unul se gândește doar la el, celălalt la echipă și la istoria pe care vrea să o scrie la Dinamo. Este diferența care a făcut, în final, diferența.
HAI DINAMO!