Afișări 979
Antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, a vorbit astăzi despre posibilul transfer al lui Mario Tudose, de la FC Argeș.
”Suntem în legătură cu departamentul nostru de scouting, ne uităm după jucători români, dar și străini. Vom vedea care este situația, iar dacă există anumite posibilități, vom reacționa”, a declarat tehnicianul ”câinilor”.
Dinamo București și Csikszereda Miercurea Ciuc se intâlnesc mâine, de la ora 17:30, pe Arena Națională, într-un meci din cadrul etapei #16 din Superligă. Zeljko Kopic (48 de ani) a prefațat disputa.
”Am jucat deja 15 meciuri, iar acum începe o nouă parte a sezonului. Suntem într-o formă bună, avem o energie bună după meciul cu CFR. Am avut o săptămână reușită la antrenament, suntem pregătiți și am încredere în echipă. Trebuie să facem un joc bun mâine, în fața suporterilor noștri, să avem o energie bună și să luăm cele trei puncte.
Nu am început așa bine sezonul, dar victoria cu FCSB a fost foarte importantă pentru noi. Pentru starea de spirit din vestiar, pentru încrederea în noi, iar după acel meci am avut multe partide bune. La finalul celor 15 meciuri, prima impresie este bună, avem o anumită stabilitate în jocul nostru, avem multe lucruri de făcut, dar sunt satisfăcut de echipă.
Urmează un meci important pentru noi. Nu am început bine meciul de la ei de acasă, am marcat două goluri, am avut multe șanse de a câștiga, dar nu a fost suficient. Csikszereda nu mai pierduse de două luni înainte de meciul cu Farul, au avut multe excelente în perioada aceasta. Trebuie să fim pregătiți pentru orice, să fim motivați pentru a lua alte trei puncte importante pentru noi. Au prezentat un fotbal bun, se luptă indiferent de adversar, deci trebuie să fim la cel mai înalt nivel al nostru mâine seară.
După victoria cu CFR a fost foarte bună atmosfera, o poți simți și în vestiar. Echipa este conectată. Atunci când câștigi cum făcut-o cu CFR, creezi o conexiune in echipă. Astfel de momente sunt importante.
Trebuie să continuăm munca, sunt o mulțime de lucruri pe care le putem îmbunătăți, iar până la pauza de iarnă trebuie să dăm totul. Apoi vom putea face o analiză”, a declarat Kopic.
Citește și:
Prețuri mai mari! Cât costă o noapte de cazare la Craiova în perspectiva Târgului de Crăciun
