Botoșani rămâne neînvinsă pe teren propriu în acest sezon, însă Dinamo a fost foarte aproape să plece cu toate punctele puse în joc.
Ratările monumentale ne-au costat, iar Dinamo se întoarce doar cu un punct de pe un teren ostil, unde însă a dominat clar meciul. Adversarii din etapa a 17-a au recunoscut superioritatea lui Dinamo și consideră echipa noastră drept cel mai puternic adversar întâlnit până acum.
„Un adversar foarte puternic, cel mai bun de până acum. Meci echilibrat, ocazii de ambele părți. Rezultatul de 1-1 este meritat.
Per total, a fost un meci în care suporterii ne-au ajutat și cred că rezultatul este echitabil. Acasă suntem o echipă foarte puternică, iar atmosfera de aici este dificilă. Frigul și condițiile ne sunt familiare, ceea ce face greu să pleci cu puncte de la Botoșani.
Nu se aștepta nimeni să fim atât de sus. Munca își spune cuvântul. Îmi pare rău că nu am urcat pe primul loc, dar vom arăta și mai bine”, a declarat Alex Cîmpanu, jucător intrat în minutul 69 în locul marcatorului Mailat.
