Written by Rolul transmisiei neuronale în performanța sportivilor de tir 10 m aer comprimat: o analiză a literaturii de specialitate
Studiu de dr. George Vescan – psiholog CS Dinamo
Tirul 10 m aer comprimat reprezintă un model sportiv unic prin contrastul dintre solicitarea fizică minimă și cerințele neuronale și emoționale maxime. Performanța depinde de sincronizarea precisă între activitatea corticală, reglarea autonomă și controlul emoțional.
Studiile recente arată că sportivii de elită dezvoltă tipare neuronale distincte înainte de declanșarea focului, caracterizate prin creșteri ale ritmurilor alfa și ale activității din zona senzoriomotorie, o funcționare autonomă echilibrată și o concentrare vizuală stabilă („Quiet Eye”). Scopul articolului este de a sintetiza dovezile privind efortul neuronal și emoțional în tirul de precizie și de a evidenția metodele de antrenament bazate pe neurofeedback, exerciții de reglare autonomă și control vizual. Performanța optimă rezultă din echilibrul între excitarea corticală, coerența autonomă și stabilitatea emoțională — un model de calm activ care poate fi antrenat sistematic.
Introducere
Am inițiat acest studiu după ce am constatat, în activitatea mea de psiholog la Clubul Sportiv Dinamo București, că cele mai bune focuri din antrenamente ale sportivei Laura Ilie, multiplă campioană europeană la tir 10 m aer comprimat, apăreau în momentele în care aparatul de neurofeedback (MIUS 4) indica dominanța undelor alfa (8–12 Hz). Această observație practică a sugerat o legătură directă între activitatea cerebrală de tip alfa, starea de calm activ și performanța țintirii.
Tirul sportiv la 10 m cu pușca cu aer comprimat implică o sarcină motrică minimă, dar o încărcare cognitivă și emoțională semnificativă. Sportivul menține o postură statică de mare precizie, coordonând atenția vizuală, controlul motor fin și echilibrul emoțional. Performanța depinde de capacitatea de a menține un nivel optim de activare fiziologică și de a declanșa mișcarea într-un interval de stabilitate maximă (Vickers, 2019).
Efortul neuronal în tirul sportiv
Activitatea corticală pre-împușcare se manifestă prin creșterea ritmurilor alfa și a activității din sistemul senzoriomotor, ambele reflectând o stare particulară de inhibare a proceselor irelevante și de stabilizare a buclelor vizuo-motorii (Cheng et al., 2020).
Sistemul senzoriomotor reprezintă rețeaua neuronală care integrează informațiile provenite din simțuri cu comenzile motorii necesare mișcărilor extrem de fine și stabile. Un element central în activarea optimă a acestei zone îl constituie efortul voluntar și susținut de a bloca atât stimulii externi (zgomote, mișcări din mediul înconjurător), cât și pe cei interni (gânduri intruzive, anticipări, reacții emoționale rapide). Această filtrare activă presupune un consum neuronal semnificativ, deoarece implică mobilizarea continuă a mecanismelor inhibitoare și menținerea rețelelor atenționale într-o stare de stabilitate ridicată.
Ritmul specific acestei zone apare atunci când corpul este complet nemișcat, iar atenția este focalizată intens asupra unei singure sarcini. Dr. Andrew Hill descrie această stare metaforic: asemenea unei pisici concentrate, care stă la pândă, în liniștea absolută a observației, corpul rămâne fluid și imobil, iar mintea devine concentrată ca un laser. Această combinație permite declanșarea mișcării cu un efort minim, prin relaxare, nu prin tensiune — un aspect esențial în tir.
În paralel, nivelul alfa al activității cerebrale susține inhibarea informațiilor perturbatoare și crește stabilitatea procesării vizuale și atenționale. În această stare, cortexul vizual filtrează activ informațiile irelevante, reducând impactul atât al stimulilor externi, cât și al fluctuațiilor interne ale atenției, ceea ce creează baza neurofiziologică a sincronizării optime dintre vedere, stabilitatea corpului și declanșarea focului. Menținerea acestei stări alfa constituie, de asemenea, o formă de efort neuronal, întrucât cere un control inhibitor constant asupra distragerilor interne și externe.
Studiile arată că sportivii de elită prezintă o coerență crescută între regiunile fronto-parietale, indicând un control neuronal avansat asupra atenției și motricității (Zhang et al., 2021).
Controlul atențional și componenta vizuală (Quiet Eye)
Conceptul de Quiet Eye descrie ultima fixare stabilă pe țintă înainte de declanșare. Durata mai lungă a acestei fixări este asociată cu precizie sporită și o mișcare mai mică a armei (Causer et al., 2010).
Quiet Eye nu reprezintă doar stabilitatea privirii, ci un proces cognitiv complex de inhibare activă a stimulilor irelevanți, în care sportivul reduce influența stimulilor vizuali periferici, elimină senzațiile corporale secundare care ar putea deturna atenția și diminuează interferențele provocate de gânduri evaluative sau anticipative. Menținerea acestei fixări stabile este, în sine, un consum neuronal considerabil: sportivul trebuie să mențină o stare de selecție atentă continuă, împiedicând mintea să devieze către stimuli perturbatori sau spre auto-monitorizare excesivă.
Această filtrare internă și externă permite sistemului vizuo-motor să funcționeze într-un regim de maximă coerență, în care privirea devine un ghid stabil pentru declanșarea mișcării. Antrenamentele orientate spre prelungirea Quiet Eye îmbunătățesc consistența tragerii și procesele vizuo-motorii (Vickers, 2019).
Reglarea autonomă și emoțională
Activitatea sistemului nervos autonom influențează direct performanța. Variabilitatea ridicată a ritmului cardiac este asociată cu anxietate scăzută și rezultate superioare (Ortega & Wang, 2018). Antrenamentele care vizează reglarea autonomă prin respirație ritmică cresc controlul parasimpatic și reduc stresul competițional (Pagaduan & Chen, 2020; Hosseiny & VaezMousavi, 2022).
Antrenamente neurofiziologice aplicate
Programele de reglare autonomă constau în exerciții respiratorii care influențează frecvența de rezonanță pentru creșterea stabilității fiziologice și îmbunătățirea performanței.
Antrenamentele bazate pe creșterea activității din zona senzoriomotorie antrenează atenția stabilă și reduc mișcările involuntare, favorizând execuția precisă a tragerii.
De asemenea, Quiet Eye training crește durata fixării finale și reduce instabilitatea vizuală (Causer et al., 2010).
Tirul 10 m aer comprimat ilustrează paradigma efortului neuronal în sporturile cu solicitare motorie minimă, dar cu cerințe cognitive și emoționale foarte ridicate. Performanța depinde de calitatea transmisiei neuronale — în special de activarea ritmurilor alfa și a activității senzoriomotorii — și de echilibrul emoțional care susține stabilitatea corporală și vizuală.
Un aspect fundamental identificat în analiza literaturii este faptul că performanța optimă depinde de capacitatea sportivului de a filtra activ orice stimul intern sau extern, reducând interferențele care ar putea perturba atât mecanismele senzoriomotorii, cât și procesul Quiet Eye. Acest proces de inhibare și selecție atențională ridicată implică un consum neuronal considerabil, necesar pentru stabilizarea percepției, menținerea controlului motor fin și coordonarea precisă a declanșării focului.
Metodele de antrenament precum reglarea autonomă, neurofeedback-ul orientat spre creșterea activității senzoriomotorii și Quiet Eye training dezvoltă coerența dintre creier, inimă și ochi, transformând liniștea aparentă a tragerii într-un proces complex de integrare corticală și autoreglare fiziologică.
Referințe
(6), 1042–1049. https://doi.org/10.1249/MSS.0b013e3182035de6
Causer, J., Holmes, P. S., & Williams, A. M. (2011). Quiet eye duration and gun motion in elite shooters. Medicine & Science in Sports & Exercise, 43(1), 105–112. https://doi.org/10.1249/MSS.0b013e3181e62634
, 134640. https://doi.org/10.1016/j.neulet.2019.134640
Hosseiny, S., & VaezMousavi, M. (2022). Effects of biofeedback training on anxiety and performance in precision sports. Journal of Sports Sciences, 40(4), 451–459.
(7), e13062. https://doi.org/10.1111/psyp.13062
Pagaduan, J., & Chen, Y. S. (2020). Respiratory biofeedback training improves autonomic regulation and shooting performance. European Journal of Sport Science, 20(3), 345–353.
Vickers, J. N. (2019). The quiet eye: Origins, controversies, and future directions. Routledge.
, 108141. https://doi.org/10.1016/j.biopsycho.2021.108141
CS Dinamo, 25 noiembrie 2025