De la ,,Google” la performanță: drumul lui Dinamo de la mediocritate la relevanță thumbnail

De la ,,Google” la performanță: drumul lui Dinamo de la mediocritate la relevanță

Astăzi este o zi specială pentru toți românii, este Ziua Națională, însă acest articol merge într-o direcție diferită.

1 decembrie nu marchează doar un reper istoric pentru România, ci și un moment definitoriu în istoria recentă a clubului Dinamo: ziua în care, acum doi ani, am aflat numele antrenorului care avea să rescrie destinul echipei. Cine ar fi anticipat atunci că vom avea parte de doi ani consecutivi de stabilitate pe banca tehnică? În fotbalul românesc, continuitatea este un lux aproape utopic.

La FCSB există un antrenor care urmează fidel directivele patronului, iar la Sibiu, Măldărășanu reprezenta o excepție, deși și mandatul său se îndreaptă accelerat spre final. În acest context, faptul că Dinamo are, după două decenii, un antrenor care atinge borna simbolică a două sezoane consecutive reprezintă aproape un paradox.

Zeljko Kopic a fost prezentat oficial pe 1 decembrie 2023, în plin sezon catastrofal pentru Dinamo. Revenirea în prima ligă ne lovise brutal: ritmul competițional era altul, intensitatea mult peste ceea ce echipa putea gestiona, iar rezultatele o confirmau. Ovidiu Burcă nu reușise să stabilizeze situația, astfel că misiunea dificilă de a salva clubul i-a revenit lui Kopic.

Și, pentru că totul trebuie înțeles contextual – cel puțin așa prefer eu –, Dinamo avea doar 10 puncte și un lot vizibil subdimensionat, care cerea urgent întăriri. Startul lui Kopic a fost previzibil dificil, presărat cu înfrângeri, dar finalul de an a adus primele două victorii esențiale, cu Botoșani și Voluntari, două reușite care aveau să cântărească enorm pe termen lung.

Iarna lui 2024 a reprezentat începutul reconstrucției reale: au sosit Selmani, Milanov, Gnahoré, Pavicic. Apoi au apărut primele semne de viață: patru victorii consecutive la finalul sezonului regulat și renașterea speranței. Totuși, primăvara a fost una a dramelor, a punctelor pierdute în prelungiri, a frustrărilor acumulate. Cu toate acestea, sub comanda lui Zeljko Kopic, Dinamo a evitat retrogradarea în barajul cu Csikszereda, iar vara a adus pasul doi: reconstrucția profundă.

Atunci, Kopic a spus clar că abia din acel moment își poate impune cu adevărat filosofia, sistemul, ADN-ul tehnico-tactic. Au venit jucători precum Boateng, Roșca, Cîrjan, Opruț, Mărginean sau Olsen, fotbaliști care au schimbat dinamica sezonului trecut. Dinamo s-a metamorfozat: dintr-o echipă timidă, fără identitate, a devenit o formație greu de învins pe Arcul de Triumf, o prezență în play-off după opt ani de absență. O realitate inimaginabilă pentru o echipă obișnuită să trăiască periculos, cu sabia retrogradării deasupra capului.

Finalul sezonului nu a fost cel visat, însă vara aceasta a adus un nou pas înainte. Cu argumente solide – joc, stabilitate, coerență administrativă –, Dinamo țintește mai sus, visează mai curajos și proiectează deja cum va arăta prima dublă europeană după nouă ani de exil. Nu mai vorbim despre vis, ci despre o proiecție care se materializează, etapă cu etapă.

La conferința de prezentare, Andrei Nicolescu era întrebat, cu o ironie transparentă, dacă l-a găsit pe Kopic „pe Google”. O întrebare lipsită de respect, dar dacă tot mergem pe logica ei… se pare că Google a oferit răspunsul exact la întrebarea: „Cine poate duce Dinamo la nivelul următor?”

Răspunsul, confirmat de timp, performanță și evoluția clubului: ZELJKO KOPIC.

„Să fiu sincer, nici nu îți poți imagina cât de repede au trecut acești doi ani. Zboară pur și simplu. E zi după zi, meci după meci: ce avem de făcut acum, ce urmează, ce trebuie să facem ca să fim mai buni în viitor, ce am greșit… un milion de lucruri. Timpul la Dinamo pur și simplu a zburat.

Dar trebuie să spun că sunt foarte fericit, chiar mândru, să fac parte din familia Dinamo. Când spun „familia Dinamo”, mă refer la tot ceea ce înseamnă Dinamo. Iar când vorbești despre istorie, este incredibil să faci parte din asta. Încă din prima zi am știut ce responsabilitate înseamnă să fii în această poziție, ce așteptări au suporterii, ce își doresc de la echipă.

Pentru mine, cea mai mare bucurie este atunci când întâlnesc oamenii și îi simt atât de pozitivi. Așa cum ai spus și tu, simt energia, simt că se întâmplă ceva în club și în jurul clubului. Încă o dată, îți mulțumesc pentru aceste cuvinte. Atât timp cât voi fi aici, voi da tot ce am mai bun, împreună cu stafful meu și cu jucătorii, pentru a face familia noastră fericită. Asta este cel mai important.”, a declarat Zeljko Kopic pentru Radio Dinamo1948.

Lasă un răspuns