Cum decurge integrarea noilor veniți! Când va ajunge Soro la nivel maxim thumbnail

Cum decurge integrarea noilor veniți! Când va ajunge Soro la nivel maxim

Dinamo nu este încă la final mercato, mai sunt doi jucători de aduși, dar după startul sezonului, au venit trei jucători, care au început să fie integrați în prima echipă.

Dacă Sivis a jucat deja titular în câteva meciuri, Alberto Soro și Andrei Mărginean au intrat doar pe parcurs. Cele mai mari așteptări sunt din partea lui Alberto Soro, jucător cu zeci de meciuri în Primera Division, cumpărat de Real Madrid acum 5 ani, dar care a ajuns la Dinamo și acum trebuie să demonstreze de ce a fost considerat o mare speranță acum câțiva ani. Zeljko Kopic este conștient că mai are de demonstrat jucătorul spaniol:

,,Știu, și asta este ceea ce spun când vorbesc despre Superliga, despre toți acești adversari, despre meciuri și despre așteptările de la Dinamo, de la fanii Dinamo, de la comunitatea Dinamo.

Și ceea ce este important este că, în fiecare oraș, pe fiecare stadion unde mergem, toată lumea vrea acum să dea 200% pentru a învinge acest Dinamo, pentru că în jurul lui Dinamo se întâmplă acum ceva special. Așa este întotdeauna, dar acum simțim și mai mult această energie. Și dacă un jucător nu este la maximum de pregătit, nu este ușor să joci în Superliga. Nu contează pe ce stadion mergi, împotriva cărui adversar joci, când te uiți la clasament, toate echipele sunt foarte apropiate.

Cu una sau două victorii urci sau cobori. Ceea ce pot să spun este că toți acești jucători lucrează din greu, și, zi de zi, săptămână de săptămână, devin mai buni. Acum avem câteva zile libere pentru a ne recupera după toate aceste meciuri și, de vineri, vom începe din nou pregătirile. Mă aștept ca în următorul meci de acasă sau în următoarele două-trei meciuri, toți acești jucători să fie într-o formă și mai bună, ca să ne ofere ceea ce avem nevoie pe teren.”, a spus Zeljko Kopic

Andrei Nicolescu: ,,În ceea ce-l privește pe Soro, cred că are nevoie de puțină liniște și de încredere în el. A intrat într-un moment dificil la Cluj și a avut câteva momente în care lucrurile nu i-au ieșit. Probabil că nu s-a simțit în largul lui, dar cred că asta va veni în timp. Din punct de vedere fizic, mai are de tras puțin și depinde de el cât de bine se pregătește în această perioadă de pauză. Dar sunt sigur că ne va ajuta cu siguranță când va fi nevoie.”, Andrei Nicolescu la Radio Dinamo1948.

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *