Astăzi începe etapa cu numărul 23 din Superliga. Ne apropiem, cu fiecare rundă parcursă, de finalul sezonului regulat, iar bătălia pentru accederea în play-off devine tot mai interesantă.
Succesul obținut în runda trecută ne permite luxul de a fi mai liniștiți. Avem deja peste 40 de puncte și, în mod normal, nu se mai pune problema calificării în Top 6, ci mai degrabă a poziției de pe care vom intra în play-off și a numărului de puncte acumulate până la finalul sezonului regulat. Dinamo se gândește la supremație, nu doar la o simplă clasare în primele șase.
În schimb, alte echipe au emoții serioase în privința calificării, iar în mod normal, după această rundă, una dintre primele două clasate în sezonul trecut va fi practic eliminată din cursă: FCSB sau CFR.
Etapa 23 – Program
Vineri, 23 ianuarie 2026
17:00 – FC Metaloglobus vs. FC Argeș
20:00 – AFC Hermannstadt vs. Dinamo București
Metaloglobus vrea să obțină primele puncte din 2026, dar misiunea se anunță complicată. Argeș nu impresionează ca joc, însă adună puncte, iar play-off-ul nu mai este doar un vis. După victoria cu FCSB și cu un nou succes astăzi, șansele lor ar crește considerabil.
Dinamo vrea primul loc, măcar temporar, la Sibiu, într-un duel în care pornim clar cu prima șansă.
Sâmbătă, 24 ianuarie 2026
17:00 – FC Universitatea Cluj vs. Unirea Slobozia
20:00 – Universitatea Craiova vs. FC Botoșani
Universitatea Cluj nu renunță la ideea de a prinde play-off-ul, dar are mare nevoie de victorie cu Slobozia, pe teren propriu. Orice alt rezultat i-ar scoate aproape definitiv din cursă.
Craiova este lider înainte de startul etapei și sperăm să nu mai fie și după meciul cu Botoșani. Echipa lui Leo Grozavu a uitat gustul victoriei: nu a marcat niciun gol în ultimele patru etape și are șanse reduse să obțină un succes la Craiova. Locul de play-off începe să le fie pus serios în pericol.
Duminică, 25 ianuarie 2026
14:30 – FC Petrolul vs. FC Farul Constanța
20:00 – FCSB vs. FC CFR 1907 Cluj
Petrolul a arătat groaznic cu Craiova, iar Farul a fost modest cu Hermannstadt. Două echipe care și-au pierdut reperele în ultima vreme și au mare nevoie de un succes.
Cel mai interesant meci al zilei va fi însă duelul dintre FCSB și CFR. Oricine va pierde va suferi o lovitură aproape decisivă în bătălia pentru play-off, iar șansele vor scădea drastic, cu șase etape înainte de final. Nici măcar un parcurs perfect nu le-ar mai putea salva atunci. Un meci de totul sau nimic — egalul nu ajută pe nimeni.
Luni, 26 ianuarie 2026
17:00 – SC Oțelul Galați vs. Csíkszereda
20:00 – UTA Arad vs. FC Rapid
Oțelul a cedat în prima etapă din 2026, în deplasare la CFR Cluj, și nu vrea să mai irosească puncte cu Miercurea Ciuc, în lupta pentru play-off.
UTA și Rapid închid runda. Arădenii sunt într-o formă foarte bună și nu este deloc surprinzător că sunt atât de sus în clasament: jocul arată solid. Rapid nu a convins nici în primul meci din 2026, dar a obținut totuși victoria cu Metaloglobus. La Arad se câștigă greu — noi știm cel mai bine.
Clasament Superliga – Etapa 23
-
Universitatea Craiova – 22 meciuri | +21 | 43p
-
FC Rapid – 22 meciuri | +15 | 42p
-
Dinamo București – 22 meciuri | +15 | 41p
-
FC Botoșani – 22 meciuri | +14 | 38p
-
FC Argeș – 22 meciuri | +7 | 37p
-
UTA Arad – 22 meciuri | -1 | 35p
-
SC Oțelul Galați – 22 meciuri | +13 | 33p
-
FC Universitatea Cluj – 22 meciuri | +6 | 33p
-
FCSB – 22 meciuri | +4 | 31p
-
FC CFR 1907 Cluj – 22 meciuri | -3 | 29p
-
FC Farul Constanța – 22 meciuri | +1 | 28p
-
AFC Unirea 04 Slobozia – 22 meciuri | -12 | 21p
-
FC Petrolul – 22 meciuri | -8 | 20p
-
FK Csíkszereda Miercurea Ciuc – 22 meciuri | -26 | 19p
-
AFC Hermannstadt – 22 meciuri | -18 | 14p
-
FC Metaloglobus București – 22 meciuri | -28 | 11p
