Dinamo și Petrolul se întâlnesc vineri seara pe stadionul „Arcul de Triumf” din București, într-un duel care poate readuce echipa noastră pe prima poziție a clasamentului.
Chiar și temporar, Dinamo poate urca din nou pe prima treaptă a podiumului, de această dată în fața propriilor suporteri. La Sibiu, în fața a peste 3.000 de fani dinamoviști, echipa noastră a obținut al doilea succes consecutiv din 2026 și a urcat atunci pe primul loc, însă la finalul etapei am coborât pe poziția a treia, fiind depășiți de Craiova și Rapid.
Vrem să repetăm acel moment și de această dată, în confruntarea cu Petrolul de pe Arcul de Triumf. Au existat multe discuții în privința stării gazonului, iar din fericire veștile sunt destul de bune. Terenul nu se prezintă deloc rău, iar noi avem imagini exclusive cu suprafața de joc, realizate cu aproximativ 72 de ore înainte de fluierul de start.
,,Eu am văzut gazonul alaltăieri, este în condiții bune. Depinde foarte mult cât va ploua, pentru că orice teren va avea probleme dacă plouă mult. Dar, din punctul de vedere al suprafeței de joc, a fost pregătit de iarnă, are degivrare, sunt profesioniști cei care se ocupă acolo de el. Nu văd ce probleme ar putea fi. Evident, rămâne și varianta asta pentru finalul sezonului, când Arena va fi indisponibilă. În funcție de cum vor reacționa suporterii noștri, vom lua o decizie în mai. Atunci se va pune problema, probabil, să luăm o decizie” Andrei Nicolescu la GSP Live
Deși nu este la același nivel cu gazonul de pe Arena Națională, este totuși un stadion pe care se poate juca fotbal, iar cei peste 5.000 de fani dinamoviști care vor fi prezenți în tribunele micuței arene de lângă Mănăstirea Cașin vor putea urmări un meci în condiții decente și vor crea, cu siguranță, o atmosferă specială.
IMAGINI CU GAZONUL DE PE ARCUL DE TRIUMF:



