Mesaj după egalul cu Petrolul Ploiești: Pe ce posturi se mai caută jucători thumbnail

Mesaj după egalul cu Petrolul Ploiești: Pe ce posturi se mai caută jucători

Dinamo a remizat cu Petrolul Ploiești pe teren propriu, scor 1-1, într-un meci în care echipa noastră a ratat șansa de a urca pe prima poziție a clasamentului.

A fost o partidă destul de modestă a băieților noștri, influențată decisiv de o eroare importantă a portarului Jean-Claude Epassy. La finalul jocului, președintele clubului, Andrei Nicolescu, a declarat că vor mai veni jucători, însă detalii suplimentare vor fi oferite după finalizarea negocierilor.

„E frustrant, dar se întâmplă zile din astea. Important este să vedem deciziile luate, cât de bune sau mai puțin inspirate au fost. E clar că nereușind să luăm toate punctele, în contextul în care am dominat destul de clar partida, ceva nu am făcut cum trebuie.

Epassy? Cred că a fost pus sub presiune la mingea dinainte de gol. Cumva, l-a afectat. Se întâmplă, fiecare dintre noi facem greșeli. Când face portarul se vede mai clar, dar asta e.

Eu nu cred că am fost atât de buni în prima repriză. Dacă eram atât de buni, ar fi fost 3-0. Am fost buni, dar ne-a lipsit ceva, din moment ce nu am reușit să înscriem. Am jucat bine, dar ne-a lipsit golul. La final se trage linie și peste câteva luni nu o să mai știe nimeni cum s-a ajuns la acest 1-1.

Singurul lucru cert este că trei echipe pot fi sigure de play-off, iar celelalte încă luptă”, a spus Nicolescu la PrimaSport.

„Se vor împărți multe puncte în etapele care vin. Este frustrant că nu am luat toate punctele astăzi pentru că aveam toate atuurile să le luăm. Pentru noi nu contează dacă la intrare în play-off vom fi pe 1, 2 sau 3. Important este să fim foarte apropo, să putem da bătălia decisivă după.”

„Și Dinamo a făcut investiții, a plătit pentru Duțu, Mazilu, Nikita, a plătit pentru mulți jucători. Și mai căutăm soluții, dar nu face bine să discutăm asta înainte de a avea niște rezultate.

Dar cu siguranță ne dorim să mai avem ceva noutăți până se închide perioada de transferuri. Căutăm soluții pentru zona defensivă, la mijloc și în zona ofensivă.

Suntem în niște discuții, dar nu am cum să spun absolut nimic, pentru că nu o predictibilitate certă pe tema asta și apoi iar intrăm în polemică, iar se interpretează. Dar căutăm soluții suplimentare față de ce avem”.

Lasă un răspuns