Stipe Perica a venit la Dinamo București în urmă cu un an, iar la doar 12 luni distanță clubul se află în situația de a dori despărțirea de atacant. Perica, însă, nu este dispus să plece, în ciuda faptului că nu duce lipsă de oferte.
Este o situație bizară: un jucător remunerat cu aproximativ 20.000 de euro lunar, care a reușit să marcheze doar două goluri, dar care, potrivit informațiilor existente, ar fi primit oferte chiar peste nivelul salarial de la Dinamo.
Totuși, Andrei Nicolescu, președintele clubului, a declarat astăzi la Fanatik că s-a ajuns într-un punct în care despărțirea dintre jucător și club pare inevitabilă.
„Nu știu ce se va întâmpla cu Perica. Vom avea și astăzi o întâlnire. Important este că el a fost tratat cu foarte multă încredere și a avut toată susținerea, cred că s-a bucurat de susținerea noastră, a antrenorului, a staffului, a tuturor!
Cumva, relația s-a degradat în timp, nu a fost o chestiune peste noapte. Ține foarte mult și de modul în care vede el această problemă. Nu aș vrea să vorbesc foarte multe, mai sunt niște întâlniri și nu aș vrea să speculăm. Important este că am ajuns într-un punct în care lucrurile nu ar trebui să meargă înainte. Vom vedea ce soluții se vor găsi”, a declarat Andrei Nicolescu.
