Deși suntem deja pe 8 februarie, la Dinamo discuțiile despre transferuri sunt încă deschise.
Dinamo București a renunțat în aceste zile la Stipe Perica, însă echipa nu a semnat încă un atacant, deși clubul caută o soluție pentru acest post încă de la începutul perioadei de mercato. Președintele clubului a vorbit despre opțiunile rămase la dispoziția lui Dinamo și despre motivele pentru care este dificil să aduci jucători în această perioadă a sezonului.
„Avem alte opțiuni pentru atac, cele care erau înainte să rezilieze Perica nu mai sunt valabile. Lucrurile în zona asta nu se pot întâmpla ca la carte. Deși noi încercăm să structurăm cât mai mult, la transferuri nu poți avea predictibilitate.
S-ar putea să controlezi 7 factori din 8, dar acel un factor să fie decisiv. O afacere care e aproape finalizată își pierde valabilitatea pentru că unul dintre factori nu se aliniază.
Noi mai căutăm un mijlocaș central și un atacant. Ce trebuie să știe suporterii. Noi suntem aliniați. Pe deciziile apropo de jucători, suntem aliniați, pentru că, de la momentul la care s-a întâmplat să prelungim cu Mister, am subliniat că are un rol mai mult decât al unui simplu antrenor, care doar primește jucători și îi antrenează.
Noi avem niște liste pe care ne uităm, avem discuții cu jucătorii, cu agenții, lucrurile sunt în mișcare. Am spus că nu e o prioritate să închidem acum cu Gnahore. Prioritățile au fost să închidem cu Perica, să vedem ce facem cu Boateng, să vedem ce putem aduce, pentru că am avut 3-4 discuții care au fost aproape să se încheie cu succes.
Noi avem discuții și cu Gnahore. El a arătat că se simte foarte bine aici, eu știu ce discuții aud”, a mai declarat președintele lui Dinamo.
