Written by Meciul cu Universitatea Craiova ne-a adus un singur punct, într-o confruntare nu grea, ci foarte grea, poate cea mai solicitantă din acest sezon.
A fost un meci atipic pentru Dinamo, o partidă în care am avut dificultăți reale. Nu este pentru prima dată când suntem puși sub presiune de un adversar solid, însă Craiova ne-a arătat clar cât de puternică este: pentru prima dată în acest campionat, am pierdut lupta posesiei. Absența unui atacant de meserie a cântărit, fără îndoială, dar la fel de mult a contat și densitatea oltenilor la mijlocul terenului, dublată de calitatea individuală.
Dinamo nu a reușit să controleze jocul. Ne-am creat ocaziile cu mare dificultate, iar realitatea este simplă: am marcat la prima oportunitate importantă și, până la final, am mai avut doar o singură mare șansă. Mult prea puțin pentru o echipă gazdă. Totuși, există și un revers pozitiv al medaliei.
Nici Craiova nu a reușit să ne sufoce. Nu am asistat la un asediu la poarta lui Epassy, care, per ansamblu, nu a fost pus sub o presiune constantă. A fost mai degrabă o anihilare reciprocă, un joc de uzură. Frustrarea vine și din faptul că, după golul egalizator al oltenilor, nu a mai existat nicio ocazie mare la poarta noastră, ceea ce lasă senzația că meciul putea fi câștigat cu un 1-0 pragmatic.
Este evident că, în absența lui Karamoko, jocul nostru are de suferit. Identitatea ofensivă se recalibrează, iar ceea ce am văzut aseară alimentează temerile că soluțiile actuale nu sunt suficiente pentru a susține un joc ofensiv constant.
Pentru Dinamo urmează doar bătălii grele și foarte grele: de două ori cu Craiova, de trei ori cu Rapid, iar configurația play-off-ului va dicta restul provocărilor. Cert este că oricine va fi în Top 6 va reprezenta un adversar redutabil. Dinamo a arătat lucruri bune, dar și vulnerabilități care nu pot fi ignorate.
P.S. Un mare bravo celor aproximativ 15.000 de suporteri prezenți pe Arena Națională. O atmosferă superbă, creată de fani care au îndurat un frig cumplit și au fost, din nou, la înălțime.