Adrian Mazilu este un jucător în care Dinamo a investit timp și resurse, însă evoluțiile bune întârzie să apară.
Un fotbalist de mare perspectivă, care a trecut printr-o serie de accidentări ce l-au scos din circuit pentru o perioadă îndelungată, Mazilu a reintrat în echipă, dar, cel puțin deocamdată, realizările nu au venit. Deși în cantonament a reușit un gol spectaculos, jucătorul nu a excelat în meciurile oficiale, iar o parte dintre suporteri și-au exprimat îngrijorarea în privința formei sale.
Nu la fel vede situația Florentin Petre. Fostul mare jucător al lui Dinamo, în prezent secundul lui Zeljko Kopic, a avut doar cuvinte de laudă la adresa fotbalistului cumpărat de Brighton pentru 3 milioane de euro și spune că are mare încredere în ceea ce vede de la Mazilu la antrenamente:
„Mazilu a trecut printr-o perioadă de readaptare la efort maximal destul de grea. Atât prin antrenamente cât și prin revenirea la un corp sănătos de fotbalist. Ținând cont că n-a jucat de mult, noi am făcut toate eforturile posibile să-l ajutăm și l-am luat ușor.
Nu puteam să-l forțăm foarte tare, ținând cont de problemele pe care le-a avut, el trebuia readaptat în sistem ușor. La Dinamo, antrenamentele sunt dure, antrenamentele sunt de presiune maximă și o să-i mai trebuiască un pic de timp să-și revină. El acum este, din toate punctele de vedere, fizic, psihic pus la punct. Mai durează un pic, probabil, până își intră în ritm, până marchează și el un gol-două.
Eu n-am mai văzut de mult un jucător român tânăr cum e el să aibă calitățile pe care le are. Dacă vezi ce face pe la antrenament, ce explozii are, ce reacție, ce… Adică îți dai seama de calitatea jucătorului.
Am văzut și eu în viața asta sute de fotbaliști, dar pentru mine, Mazilu, dacă va fi 100% pregătit și realizează că este un moment foarte important pentru el, este un jucător pe care România, echipa națională, se poate baza în viitor. Reacție rapidă pe spațiu mic, plus execuțiile pe care le are. Da, trebuie să avem grijă de el și să-l susținem”, a transmis Florentin Petre, conform fanatik.ro.
Andrei Nicolescu a avut un discurs mai ferm în ceea ce îl privește pe Mazilu:
„Mazilu e neinspirat, nu cred că are o problemă fizică. E neinspirat deocamdată. În cantonament s-a pregătit foarte bine, sperăm să-și revină. Își dorește prea mult, nu înțeleg de ce își dorește să joace complicat, asta e o chestie pe care o reglează el cu antrenorul”, a transmis Andrei Nicolescu la finalul meciului cu Universitatea Craiova.
