Dinamo negociază în această perioadă transferul lui George Pușcaș, un atacant de care echipa noastră are mare nevoie.
Așteptăm în continuare semnătura jucătorului, care a evoluat de-a lungul carierei la cluburi precum Genoa, Reading, Bari sau Palermo. Andrei Nicolescu, președintele clubului, a oferit ultimele detalii în direct la Prima Sport:
„Nu e încheiat, că nu e semnat. Avem acord verbal, va trebui să vină să semneze. Un an şi jumătate, da. A fost o variantă mai demult, dar era foarte greu accesibilă. Am urmărit evoluţia, am văzut că nu se întâmplă nimic.
Contează foarte mult că Zeljko Kopic l-a plăcut, a vorbit cu el, a înţeles care sunt probleme. Sper să-l ajutăm pe el şi el să ne ajute pe noi. Trei săptămâni, minim, va dura până va putea să joace”, a declarat Andrei Nicolescu, la Prima Sport.
„Mie-mi place. Am înțeles că n-ar fi pregătit din punct de vedere fizic, dar este cel mai bun număr 9 pe care îl poate avea Dinamo. Apoi vine Pop. Eu sper să se întâmple acest transfer, e un profil de atacant pe care Dinamo îl căuta. Ajunge și Pușcaș la 30 de ani anul acesta și cred că în play-off poate ajuta echipa o repriză, 60 de minute sau chiar 30 de minute.
Are experiență, știe să joace cu spatele la poartă, poate nu are o mobilitate fantastică, dar știe să caute spațiile. Mie-mi place. Va fi nevoie, probabil, de puțină răbdare, pentru că are opt luni de când n-a mai jucat.
Dacă a fost sănătos și nu a avut accidentări grave, cred că, din experiență, la nivelul Ligii 1 se va descurca. În play-off îl vom vedea mai mult. Poate fi un element important în multe momente, pentru că are calitate. Este, până la urmă, jucător de echipă națională. Cred că și el se gândește la revenirea în circuitul naționalei. Și el avea nevoie de Dinamo, și Dinamo de el”, a declarat Bratu, potrivit GSP.
