Mesajul lui Florentin Petre după ce a fost criticat de Andrei Nicolescu thumbnail

Mesajul lui Florentin Petre după ce a fost criticat de Andrei Nicolescu

Florentin Petre a fost în prim-planul unei discuții la Prima Sport, la care au participat MM Stoica și Andrei Nicolescu.

La finalul meciului cu Unirea Slobozia, Florentin Petre a venit să scandeze alături de galerie împotriva rivalilor de la Steaua, în momentul în care Claudiu Niculescu se afla în fața PCH. Gestul a fost criticat atât de MM Stoica, cât și de Andrei Nicolescu.

Florentin a explicat că astfel de gesturi și momente fac parte din tradiția și identitatea lui Dinamo, iar el nu poate schimba asta. „Piticul” precizează că îi respectă pe amândoi și că nu s-a referit la ei în momentul în care a scandat injuriile.

„Asta este o istorie care nu e făcută de mine. Este o istorie pe care noi o urmăm de atâția ani de zile. Despre nea Gigi Becali nu are nicio legătură… Ce a făcut nea Gigi pentru mine n-are nicio legătură cu scandările pe care eu le-am făcut.

Eu n-am vorbit de nea Gigi urât aseară și niciodată n-o să fac lucrul acesta. Cum să fac eu așa ceva despre un om care m-a ajutat?! N-are nicio legătură! Lucrurile acestea sunt dinainte de Gigi Becali.

Scandările acestea n-o să însemne niciodată că vreau să-i fac rău lui Gigi Becali sau lui Meme. Din contră, îi respect pe amândoi și n-ar trebui să se ofuscheze”, a spus Florentin Petre, pentru prosport.ro.

,,N-am cum să schimb eu o istorie făcută de 40-50 de ani. Eu nu pot să schimb lucrurile acestea. Dar, când strigă toată lumea, e bine? Sau, când mă înjură un stadion întreg, care e problema? Eu nu mă supăr!

Din contră, acestea sunt reguli care trebuie urmate, deoarece fac parte din istoria clubului. N-ar trebui să supere pe nimeni lucrul acesta. După meciul cu Hermannstadt, s-a vorbit despre rasism. Atunci, pentru că eu dau foarte bine pe internet, normal că am fost acuzat, când acolo erau 40-50 de inși care scandau.

Uite, aseară, dacă s-a scandat sau nu s-a scandat despre rasism, eu n-am avut nicio reacție, pentru că am ținut cont de ceea ce a zis Andrei Nicolescu când am vorbit cu el acum câteva zile. Dar una e una, alta e alta. Aseară n-am mai făcut rasism, n-am mai făcut nimic.”- Florentin Petre, „secundul” lui Dinamo

Lasă un răspuns