Ultimele detalii înaintea confruntării cu Rapid thumbnail

Ultimele detalii înaintea confruntării cu Rapid

Rapid și Dinamo se întâlnesc în cel mai așteptat duel al etapei cu numărul 28 din Superligă.

Cu trei runde înainte de finalul sezonului regulat, Dinamo și-a asigurat deja prezența în play-off, iar presiunea nu mai este legată de calificare, ci de o clasare cât mai bună la intrarea în faza decisivă a campionatului. La doar un punct în spatele Universității Craiova și cu un avans de trei puncte față de adversara de sâmbătă seară, Dinamo își propune să confirme statutul de favorită în derby, mai ales dacă ținem cont de forma actuală și de jocul arătat în ultimele etape de cele două echipe.

Pentru acest meci, Zeljko Kopic se poate baza din nou pe Cătălin Cîrjan, revenit după suspendarea din partida cu Unirea Slobozia, câștigată de Dinamo cu 1-0. Un meci dominat clar de „câini”, dar în care ratările au ținut scorul strâns până la final. De cealaltă parte, Rapid vine după eșecul de la Ovidiu, 1-3 cu Farul Constanța, a doua înfrângere în ultimele patru etape, interval în care giuleștenii au acumulat doar patru puncte în Superligă.

Dinamo va beneficia de o susținere masivă în tribune. Peste 4.000 de suporteri dinamoviști și-au achiziționat deja bilete, iar la ora jocului sunt așteptați peste 6.000 de „câini” în peluza noastră. În contrast, ritmul vânzării biletelor în sectorul gazdelor este unul destul de scăzut.

Confruntarea va fi prefațată de conferința de presă organizată la Săftica, în această după-amiază, de la ora 14:30. Alături de antrenor va fi prezent și mijlocașul Alexandru Musi. Conferința de presă va putea fi urmărită LIVE pe canalul de YouTube 48TV.

Lasă un răspuns