Pedalăm până la careu. Și apoi ne oprim.

Jocul de ieri a scos în evidență un minus important, care, deocamdată, nu poate fi acoperit cu soluțiile pe care le avem în lot.

Îmi place filosofia de joc a lui Dinamo. Am fost mereu un fan al jocului elaborat și al posesiei — poate și pentru că marele Dinamo al anilor ’90 se baza exact pe aceste două atribute. De aceea sunt fan al lui Željko Kopic: văd o echipă ofensivă, orientată spre control, o echipă care vrea să facă legea pe teren.

Cred însă că, pentru a deveni cu adevărat eficienți și pentru a ne ridica nivelul, trebuie să corectăm câteva minusuri care au început să se vadă tot mai clar în ultima perioadă.

Dinamo duce bine mingea până în zona de 30 de metri de poarta adversă. Acolo însă, în fața unor echipe bine organizate defensiv, este nevoie de o viteză superioară de execuție și de decizie, capabilă să destabilizeze liniile adverse.

În ultimele meciuri, această viteză a lipsit. Iar ieri s-a văzut cel mai clar: am pedalat mult, am avut posesie, dar atacurile noastre au devenit previzibile și ușor de blocat.

Explicațiile pot fi mai multe.

Poate că terenurile grele pe care am evoluat în ultima perioadă nu sunt propice unui joc de combinații rapide. Poate că vorbim despre o ușoară eclipsă de formă a unor jucători capabili, în mod normal, să destabilizeze adversarul prin acțiuni individuale.

Sau poate că se simte lipsa unui vârf de atac autentic — acel tip de atacant care să țină fundașii centrali ocupați, să câștige dueluri, să creeze spații și să ofere echipei o soluție directă atunci când jocul de posesie se lovește de un bloc defensiv compact.

Cel mai probabil, adevărul este undeva la mijloc.

Ce nu îmi place — și recunosc asta — este momentul în care jucăm cu Soro în rol de vârf fals. Simțim o dinamică mai bună până în zona de 30 de metri, dar în fața porții devenim o echipă „boantă”, fără prezență și fără forță reală de finalizare.

Soro nu este și nu poate fi un vârf penetrant. Nu este genul de jucător care să atace spațiile în spatele fundașilor, să câștige dueluri fizice sau să țină permanent linia defensivă adversă sub presiune.

Deocamdată, singura soluție din lot pare a fi Karamoko. S-a văzut și ieri impactul avut după introducerea atacantului francez: prezență în careu, agresivitate, fundași ținuți în alertă. Dinamica ofensivă s-a schimbat imediat.

Sper ca venirea lui Pușcaș să fie piesa care să rezolve această ecuație. Altfel, vom mai avea meciuri în care vom controla jocul, vom avea posesia… dar vom continua să pedalăm în gol.

Pentru că acest Dinamo știe să ajungă la poartă.
Pasul următor este să redevină periculos acolo.

HAI DINAMO!