Astăzi s-a disputat o adevărată finală pentru accederea în play-off, la Mioveni, iar deznodământul este pe cale să trimită FCSB în play-out.
FC Argeș venea după un meci controversat la Ploiești, în care rezultatul a fost viciat de o decizie de arbitraj, mingea fiind scoasă din plasă chiar de arbitru. Piteștenii s-au mobilizat, iar în acest moment sunt la mâna lor în lupta pentru play-off. Cu 46 de puncte, FC Argeș mai are nevoie de o victorie în ultimele două etape – în deplasare cu Dinamo București și acasă cu Unirea Slobozia – pentru a-și asigura matematic un loc în Top 6. Există însă și varianta ca lucrurile să se decidă mai devreme, în condițiile în care FCSB sau alte echipe din zonă să nu mai ajungă la pragul necesar de puncte.
Dinamo va întâlni FC Argeș în runda următoare, pe Arena Națională, într-un meci în care alb-roșiii sunt obligați să reacționeze după înfrângerea din derby-ul cu FC Rapid București. Formația lui Zeljko Kopić are, la rândul ei, o miză importantă pe final de sezon regulat, deoarece diferența de puncte față de echipele aflate imediat sub noi a scăzut, pe fondul înfrângerii noastre, dar și al victoriilor obținute de CFR Cluj, Universitatea Cluj și FC Argeș. În acest moment, Dinamo mai are un avans de doar 6, 5 și respectiv 4 puncte față de urmăritoarele din zona play-off-ului.
Se anunță două etape extrem de interesante în Superliga, însă cel mai important este că Dinamo va fi prezentă în play-off și, în același timp, este foarte posibil ca meciul recent să fi fost ultima confruntare din acest sezon cu FCSB.
