Written by Studiu de dr. George Vescan – psiholog CS Dinamo
Scaffolding, Guided Discovery și Constraints-Led Approach în sportul de performanță
Introducere
În sportul de performanță, autonomia sportivului este adesea invocată ca un ideal pedagogic suprem. În practica de zi cu zi, însă, autonomia este frecvent confundată cu absența intervenției antrenorului: sportivul este „lăsat liber”, cu presupunerea că libertatea produce automat inițiativă, creativitate și responsabilitate. În realitate, lipsa cunoștințelor înțelese și integrate nu generează autonomie, ci nesiguranță, evitarea riscului și dependență față de validarea antrenorului.
Autonomia reală se construiește pe baza unei structuri mentale, tactice și perceptive care, inițial, este furnizată de antrenor și ulterior internalizată. Doar după ce sportivul înțelege ce este relevant, de ce este relevant și cum să recunoască situațiile-cheie, poate decide liber și eficient sub presiune. Această tranziție de la structură informațională externă la autonomie internă reprezintă una dintre marile provocări ale pedagogiei moderne în sport.
O confirmare practică a acestei idei apare într-un interviu recent acordat de antrenorul belgian Desender, formator de antrenori și specialist în dezvoltarea fotbalului juvenil, care subliniază că diferențele reale dintre tinerii jucători nu se mai regăsesc la nivel tehnic, ci la nivelul gândirii tactice și al capacității de a lua decizii autonome în joc (Desender, 2026). În acest context, acesta atrage atenția asupra faptului că, în numeroase academii de copii și juniori din România, pregătirea este orientată predominant spre corectitudinea execuției, în timp ce componenta decizională rămâne insuficient stimulată. Jucătorii sunt obișnuiți să răspundă la indicații precise ale antrenorului, mai degrabă decât să analizeze și să interpreteze situațiile de joc.
Scaffolding: cum se schimbă indicațiile precise din exterior în interpretări personale
Conceptul de scaffolding, formulat pe baza teoriei socio-culturale a lui Lev Vygotsky, descrie procesul prin care antrenorul oferă sprijin total la început și apoi îl retrage progresiv, pe măsură ce sportivul își dezvoltă competența (Vygotsky, 1978). În sport, acest sprijin ia forma explicațiilor precise, a reperelelor tactice simple și a indicațiilor direcționate.
În timp, odată cu integrarea informațiilor, aceste indicații nu mai sunt furnizate verbal, ci devin criterii interne de decizie ale jucătorului. Sportivul nu mai are nevoie să fie corectat constant, deoarece a internalizat structura jocului. Acum el trebuie lăsat să gândească singur, să-și dezvolte simțul jocului. Exact acest proces este descris implicit în observațiile lui Desender: jucătorii care au beneficiat de un cadru clar de învățare ajung să „vadă jocul” înaintea adversarului, fără a mai aștepta indicații de pe margine.
Guided Discovery: de la comandă la reflecție
Un alt element central al autonomiei reale este guided discovery, concept dezvoltat de Jerome Bruner (1961). În loc să ofere soluții gata făcute, antrenorul folosește întrebări și sarcini care îl obligă pe sportiv să reflecteze asupra propriei acțiuni. Indicații există, dar nu sunt impuse prin comandă, ci descoperite prin experiență ghidată.
Această abordare este consonantă cu ceea ce Desender critică în formarea tradițională: sportivii care sunt învățați doar ce să facă ajung să depindă de indicații externe, în timp ce cei care sunt ghidați să înțeleagă de ce fac un lucru dezvoltă inițiativă și flexibilitate tactică. Autonomia apare astfel ca o experiență subiectivă autentică: sportivul simte că decizia îi aparține, chiar dacă procesul de învățare a fost atent structurat.
Constraints-Led Approach: structură prin context, nu prin discurs
Abordarea bazată pe constrângeri, formulată de Karl Newell (1986), mută accentul de pe explicație pe organizarea mediului de antrenament. Prin modificarea spațiului, a regulilor sau a timpului disponibil, antrenorul creează condiții care solicită automat adaptarea și decizia.
În acest cadru, sportivul nu este învățat să gândească prin explicații teoretice, ci prin interacțiunea directă cu problema. Declarațiile lui Desender despre fotbalul juvenil sugerează exact această logică: gândirea tactică se formează prin contexte de joc care obligă jucătorul să perceapă, să anticipeze și să decidă rapid.
Concluzii
Autonomia sportivului nu este rezultatul unei libertăți premature și neghidate, ci al unui proces pedagogic coerent, în care informațiile sunt oferite inițial din exterior și retrasă treptat, pe măsură ce devine reflexă. Interviul cu Desender confirmă, dintr-o perspectivă practică, ceea ce literatura de specialitate susține de decenii: diferența dintre sportivul creativ și cel rigid nu este dată de talent sau tehnică, ci de calitatea procesului educațional.
Antrenorul performant nu renunță la control, ci îl transformă într-un instrument de formare a unui sportiv capabil să gândească, să decidă și să își asume inițiativa. Autonomia autentică nu înseamnă lipsa regulilor, ci stăpânirea lor.
Referințe (APA)
Bruner, J. S. (1961). The act of discovery. Harvard Educational Review, 31, 21–32.
Desender, J. (2026, ianuarie). Declarații privind dezvoltarea gândirii tactice în fotbalul juvenil [Interviu]. I AM Sport.
Newell, K. M. (1986). Constraints on the development of coordination. In Motor development in children.
Vygotsky, L. S. (1978). Mind in society. Harvard University Press.
CS Dinamo, 25 februarie 2026