Zeljko Kopic a analizat prestația echipei din meciul cu CFR, care a închis sezonul regulat.
Dinamo termină cu 52 de puncte și intră în play-off cu 26 de puncte după înjumătățire. Din păcate, înfrângerea ne-a dus pe locul 5, dar Kopic a văzut și lucruri pozitive:
„Am încasat gol rapid, dar apoi am continuat bine, am avut controlul meciului. Ne-am apropiat de careul advers, dar situațiile pe care le-am avut n-au fost suficient de bune. La finalul primei reprize am încasat al doilea gol dintr-o lovitură liberă.
În a doua repriză am făcut câteva schimbări, am avut din nou ocazii, am dominat meciul, am avut și penalty. Pentru noi, cea mai mare problemă de acum este că nu reușim să marcăm din ocazii foarte mari. Am jucat cu atitudine și vom întoarce lucrurile în favoarea noastră.
Știam că CFR-ul va juca cu mingi lungi, că jucătorii vor intra tare în dueluri pentru mingea a doua, că vor șuta de la distanță. Nu pot spune că nu am controlat meciul și că nu am avut ocazii, dar când nu marchezi e foarte dificil să te aștepți la ceva. Pentru noi, cea mai mare problemă din ultimele meciuri este că nu putem să marcăm din ocaziile pe care le avem.
Îi avem indisponibili pe Mărginean, pe Karamoko, chiar și pe Pușcaș, noua achiziție. Referitor la jucătorii tineri, sunt parte din planul nostru. Astăzi au jucat foarte bine și Ianis și Musi și Duțu. Au calitate. De asemenea, Mazilu a fost bun, Cristi Mihai a jucat OK. Dinamo trebuie să aibă jucători tineri de perspectivă, contăm pe ei. Sunt mulțumit de cum au intrat în meci.
Suporterii sunt foarte importanți pentru Dinamo, iar modul în care ne susțin e incredibil. Sunt mulțumit să am parte de asta, dar este o responsabilitate mare.
Muncim din greu, am ajuns în play-off, în Semifinala Cupei, suntem OK. Dar, am sentimentul din ultimele meciuri că am avut șanse din care trebuia să obținem mai mult.
Tocmai ce am vorbit cu jucătorii, trebuie să joace fiecare meci din play-off cu energie maximă, cu toată puterea. Fanii merită ca noi să luptăm în fiecare meci până la fluierul final”, a declarat Zeljko Kopic, la Prima Sport 1.
