Sezonul regulat a luat sfârșit, iar în week-end avem primul meci din play-off.
Urmează partea sezonului care sperăm să ne aducă o calificare în cupele europene, însă, în momentul de față, situația nu se prezintă deloc grozav pentru Dinamo. Venim după trei înfrângeri consecutive în campionat, toate suferite în fața unor echipe din play-off.
Este cel mai slab moment al echipei chiar în cel mai important punct al sezonului și există motive de îngrijorare, mai ales că urmează play-off-ul și sunt și probleme de efectiv. La fel ca în sezonul trecut, am realizat o analiză a meciurilor cu echipele din zona de play-off, valabilă pentru toate formațiile. Dacă anul trecut FCSB era detașată pe primul loc, anul acesta lucrurile sunt mult mai echilibrate, însă cumva se confirmă locul pe care îl ocupăm.
Dinamo are avantajul meciurilor directe cu Universitatea Cluj, însă trupa lui Bergodi este în mare revenire de formă și este singura formație pe care am învins-o tur-retur. Avem rezultate bune și cu Craiova, pe care am ținut-o în șah atât în tur, cât și în retur. Cu CFR ne-am împărțit victoriile, însă din dublele cu Rapid și FC Argeș am obținut un singur punct.
Dinamo este pe locul 5 în clasamentul meciurilor directe din play-off, cu 12 puncte, la egalitate cu CFR. Culmea, pe ultimul loc nu este FC Argeș, care are 13 puncte și se anunță o nucă tare, ci Universitatea Cluj, care stă destul de slab la aceste dueluri, având doar 9 puncte obținute. Rapid stă mult mai bine față de anul trecut și are 16 puncte, iar liderul, Universitatea Craiova, deloc surprinzător și una dintre favoritele la titlu, are 18 puncte.
Universitatea Craiova – Dinamo
Universitatea Craiova – Dinamo 2-2
Dinamo – Universitatea Craiova 1-1
Rapid – Dinamo
Dinamo – Rapid 0-2
Rapid – Dinamo 2-1
Dinamo – FC Argeș
FC Argeș – Dinamo 1-1
Dinamo – FC Argeș 0-1
CFR Cluj – Dinamo
Dinamo – CFR Cluj 2-1
CFR Cluj – Dinamo 2-0
U Cluj – Dinamo
U Cluj – Dinamo 0-1
Dinamo – U Cluj 1-0
Universitatea Craiova – Rapid
Universitatea Craiova – Rapid 2-2
Rapid – Universitatea Craiova 1-1
Universitatea Craiova – CFR Cluj
CFR Cluj – Universitatea Craiova 2-3
Universitatea Craiova – CFR Cluj 1-1
Universitatea Craiova – U Cluj
Universitatea Craiova – U Cluj 2-1
U Cluj – Universitatea Craiova 0-0
Universitatea Craiova – FC Argeș
Universitatea Craiova – FC Argeș 3-1
FC Argeș – Universitatea Craiova 1-2
Rapid – CFR Cluj
Rapid – CFR Cluj 1-1
CFR Cluj – Rapid 3-0
Rapid – U Cluj
U Cluj – Rapid 0-0
Rapid – U Cluj 0-2
Rapid – FC Argeș
FC Argeș – Rapid 0-2
Rapid – FC Argeș 2-0
CFR Cluj – U Cluj
U Cluj – CFR Cluj 2-2
CFR Cluj – U Cluj 3-2
CFR Cluj – FC Argeș
CFR Cluj – FC Argeș 0-2
FC Argeș – CFR Cluj 3-0
U Cluj – FC Argeș
FC Argeș – U Cluj 1-0
U Cluj – FC Argeș 3-1
Clasament în meciurile directe
-
Universitatea Craiova – 18 puncte
-
Rapid – 16 puncte
-
FC Argeș – 13 puncte
-
CFR Cluj – 12 puncte
-
Dinamo – 12 puncte
-
U Cluj – 9 puncte
