Președintele lui Dinamo a criticat dur arbitrajul lui Istvan Kovacs și consideră că derby-ul din Giulești a fost decis de o eroare majoră.
„Lucrurile se văd mai grav. Dar asta e, trebuie să mergem înainte. Din perspectiva mea, este o viciere de rezultat clară. Dar ce mai contează acum, în afară de faptul că o să facem niște reacții oficiale și că vorbim despre asta și că încercăm, prin mesajul pe care îl dăm, să arătăm că astfel de evenimente din fotbalul românesc știrbesc încrederea suporterilor, potențialilor investitori, oamenilor care vor să vină alături de fotbal.”
„Ce mai pot eu să fac este ce am și făcut: să candidez pentru Comitetul Executiv și să încerc din interior să influențez pozitiv toată această structură, astfel încât să funcționeze mai bine.”
„E mai grav decât aseară, pentru că dacă aseară aveam unele rețineri din a mă exprima foarte clar asupra fazei respective, revăzând și rediscutând cu toată lumea, este o greșeală impardonabilă din orice punct de vedere, dacă ne referim la calitatea și nivelul arbitrilor până la modalitatea în care a fost analizată această fază.”
Întrebat despre decizia lui Istvan Kovacs, Nicolescu a evitat să facă speculații.
„Nu știu, întrebați-l pe dânsul. Nu pot să fac speculații, nu îmi permit să fac speculații.”
În plus, oficialul dinamovist a anunțat că Dinamo va lua măsuri.
„Vom face reacții oficiale și vom cere recuzarea lui Istvan Kovacs.” (sursa: Fanatik)
Totodată, Nicolescu a avut o replică ironică la adresa lui Pașcanu.
„Văd că e deontolog.” (sursa: Fanatik)
