Written by Uriașul Mircea Lucescu a plecat dintre noi.
Mircea Lucescu a însemnat enorm pentru mine și, probabil, pentru cei din generația mea. Din punctul meu de vedere, cel mai mare antrenor român din toate timpurile ne-a părăsit astăzi și ne-a lăsat cu un gol imens în suflet.
Îmi este greu acum să îmi găsesc cuvintele. Un om care mi-a marcat adolescența prin echipa de la Euro ’84 și acel Dinamo fabulos al anilor ’90, un om care pentru Dinamo a însemnat enorm, iar pentru România a fost URIAȘ.
Nu am să evoc lucrurile cunoscute, ci doar primele gânduri care îmi vin în minte atunci când mă gândesc la Mircea Lucescu.
1983 a fost anul în care am avut șansa să îl văd pe Mircea Lucescu de aproape. La 8 ani nu știam mare lucru despre el, doar că este antrenorul echipei naționale. Echipa națională a României se pregătea centralizat la mare, iar într-una din zile au încins un fotbal pe plajă împotriva „echipei salvamarilor”. Atunci am putut să văd de aproape jucători uriași precum Cămătaru, Mircea Rednic sau Ioan Andone, dar și pe nea Mircea, care nu a ezitat să intre la joc. Mi s-a părut URIAȘ atunci și, din acel moment, pentru mine a devenit URIAȘUL MIRCEA LUCESCU.
1990 – campania care ne-a dus în semifinala Cupei Campionilor Europeni. La meciul retur contra celor de la Anderlecht, pe bătrânul „23 August”, câțiva suporteri au făcut un tur de teren cu un banner uriaș în care apărea Mircea Lucescu. Era, cumva, o echipă de autor, dar, după mulți specialiști, cea mai bună echipă din Europa în acel moment. Atunci era firesc să fim cei mai buni, pentru că pe banca noastră era un uriaș.
Drum lin, nea Mircea, și mulțumesc pentru tot ce mi-ai oferit mie și celor care, la fel ca mine, au iubit Dinamo mai mult datorită ție.
Pentru noi, vei rămâne mereu URIAȘUL.