Oficialii lui Dinamo au vorbit despre dificultățile întâmpinate de echipă în acest sezon, în special din cauza accidentărilor care au afectat serios compartimentul ofensiv.
Mai mulți jucători au lipsit în diferite momente, fie din cauza problemelor medicale, fie pentru că nu au fost la un nivel optim din punct de vedere fizic.
În acest context, Andrei Nicolescu a făcut referire la situația lui Mamoudou Karamoko, un jucător în care clubul își pune mari speranțe pentru viitor. Președintele dinamovist este de părere că atacantul are calitățile necesare pentru a deveni unul dintre cei mai buni străini din SuperLigă, cu condiția să își rezolve problema constanței.
„Karamoko e mult mai penetrant și are capacitatea să scape de adversar, e și mai ușor de jucat și pentru ceilalți când produce spații. El nu a ajuns la un nivel mai mare din cauza inconstanței din sezoanele anterioare, iar în acest sezon a avut accidentări care au dus la inconstanță. Ar fi fost cel mai bun străin din campionatul României, dacă era constant.
Problemele lui vin dintr-un complex de argumente, că n-a avut constanță, niciodată n-a urmat corect pașii de recuperare, de a avea grijă pentru nivelul următor. Cred că a făcut mai mult acum decât în alți ani și e anul adaptării, iar anul următor va fi mai constant pentru el”, a declarat Andrei Nicolescu, la Prima Sport.
