Written by Pe 29 mai 2023, Dinamo o spulbera pe FC Argeș cu scorul de 6-1 în manșa tur a barajului pentru promovare/rămânere în Superligă, asigurându-și în mare parte revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc.
După acel meci de poveste, Iulian Roșu, jucător al lui Dinamo la acea vreme, a avut o declarație memorabilă: „Încet-încet lucrurile s-au reglat, au început să crească jucătorii tineri, au venit și banii. E ceva normal să primești banii la timp, dar la noi… Ușor-ușor cățeii devin câini.”
Era un mesaj de felicitare la adresa tuturor copiilor crescuți în spiritul lui Dinamo, care au dus greul în acel an: Deniz Giafer, Ahmed Bani, Costin Amzăr, Antonio Bordușanu, Denis Oncescu, Valentin Borcea, frații Irimia, Alex Florescu și alții.
La finalul acelui sezon dificil petrecut în eșalonul secund, Dinamo se întorcea entuziastă în Superligă. În ciuda entuziasmului, însă, primii pași înapoi în prima ligă au fost timizi, salvându-ne cu greu de la retrogradare prin al treilea baraj de promovare/rămânere consecutiv, câștigat de data aceea împotriva celor de la Csikszereda.
A fost un an de uzură, un an în care am revenit în Superligă cu încrederea că putem muta munții din loc, însă în care ne-am lovit brusc de realitate: Dinamo rămăsese în urmă. După ani la rând de regres fotbalistic, pierdusem complet contactul cu echipele din topul clasamentului, iar, în ciuda numelui uriaș de „Dinamo”, jocul și rezultatele noastre erau mai comparabile cu acelea ale unei echipe mici, din partea de jos a campionatului.
Lucrurile s-au schimbat mult de atunci și s-au schimbat în bine. După niște transferuri-cheie, ajutate de investiții bine-venite și mult așteptate, Dinamo a început să se ridice, să crească. Brusc, victoriile nu mai erau o surpriză, ci o certitudine. Echipele care veneau pe Arcul de Triumf sau pe Arena Națională ajungeau iar să se teamă că urmează să joace cu Dinamo. După o pauză de opt ani, reveneam în play-off-ul primei ligi și deveneam parte a luptei pentru titlu.
Din nou, entuziasmul era imens și speranțele pe măsură. Însă realitatea ne-a adus imediat cu picioarele pe pământ. Încheiam acel play-off pe locul 6, cu o singură victorie, 2 egaluri și 7 înfrângeri, reamintindu-ne că „încă nu suntem acolo”. Entuziasmul, deși bun, nu ține loc de calitate. Deși am crescut mult, nu am crescut destul, iar cățeii încă nu deveniseră câini.
Sezonul acesta pare aproape tras la indigo cu cel anterior. Început în forță, victorii peste victorii, calificare în play-off, după care motorul începe să se sugrume și viteza scade. În mod ironic, singura victorie de până acum este împotriva aceleiași echipe pe care am reușit să o învingem și în play-off-ul trecut, anume U Cluj. Marea diferență de anul acesta este că echipa pe care am învins-o era liderul campionatului de la vremea respectivă. De asemenea, suntem și calificați în semifinalele Cupei României.
Din copiii care au dus greul în Liga a 2-a, doar Bordușanu a mai rămas în lotul lui Dinamo, fiind mai mult la număr decât un jucător pe care se poate conta. Nu mai este Giafer, dar este Stoinov. Nu-l mai avem pe Bani, dar îl avem pe Musi. A dispărut Oncescu, dar a apărut Roșca. Și au mai apărut și Duțu, și Mazilu, și Cîrjan, și Mihai. Copii care, deși nu au crescut în curtea lui Dinamo, îmbracă acum acel tricou cu o istorie imensă în spate. Copii în care antrenorul, conducerea și toată suflarea dinamovistă își pun mari speranțe că ne vor ridica din ce în ce mai sus.
Și, deși am înfruntat-o pe Universitatea Cluj, o echipă aflată pe val după 8 victorii la rând, acești copii, împreună cu alți jucători mai experimentați pe lângă ei, au dominat-o și au învins-o. Au arătat că se poate, că Dinamo nu e în play-off doar ca să facă act de prezență, ci ca să joace și să câștige. Acum urmează două meciuri uriașe pentru noi, poate cele mai importante din acest sezon. Înfruntăm două echipe pe care nu am reușit să le învingem anul acesta în niciunul dintre cele 6 meciuri disputate împotriva lor.
Universitatea Craiova e poate cea mai bună echipă din campionat per total. E formația care a încheiat sezonul regulat cu cel mai bun atac și cea mai bună apărare și liderul actual al Superligii. Dar, așa cum am arătat în etapa recent încheiată, locul în clasament nu înseamnă nimic atunci când joci cu Dinamo. Am reușit să o învingem pe U Cluj și, oricât de bună ar fi, suntem mai mult decât capabili să o învingem și pe Craiova și să ne calificăm în finala Cupei.
Rapid, vechea noastră rivală, este o echipă în suferință. Un club în care, an de an, scandalurile sunt nelipsite, cel mai recent fiind între deja fostul lor căpitan și antrenorul echipei. Deși intrau în play-off cu speranțe de titlu, sunt acum în derivă. Dar, cel mai important, sunt singura echipă din campionat pe care nu am reușit să o învingem de când am revenit în Superligă. Mai grav, nu i-am mai învins pe Rapid într-un meci oficial din 11 aprilie 2015, de 12 ani! Asta e o serie care trebuie să se încheie în etapa următoare.
Entuziasmul a revenit odată cu victoria împotriva „șepcilor roșii”, iar suporterii au luat cu asalt site-ul și casele de bilete pentru partida de Cupă. Sperăm ca scenariul să se repete și pentru duelul cu Rapid și să avem o atmosferă încinsă în ceea ce pot fi meciurile definitorii pentru acest sezon. Tot ce mai sperăm este ca acești căței ai noștri să crească în sfârșit, să devină câini și să scrie propria lor istorie pentru acest club sacru, așa cum alte nume mărețe au făcut-o înaintea lor. Deși titlul este acum departe, încă mai avem pentru ce să luptăm în acest sezon. Acum e momentul lor!
Ne vedem pe stadion. Hai Dinamo!