Dinamo și Craiova se întâlnesc mâine seară în semifinalele Cupei României, într-o confruntare cu miză majoră: accederea în finala de la Sibiu.
Universitatea Cluj a reușit deja să obțină calificarea, după un duel cu final dramatic împotriva celor de la FC Argeș – un scenariu pe care îl putem avea și noi mâine, în fața unei echipe solide. Până acum, însă, echilibrul a fost elementul definitoriu al confruntărilor dintre Dinamo și Craiova.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori în acest sezon pe Arena Națională, iar partida de mâine se anunță a fi cea cu cea mai mare asistență. Există premise solide pentru peste 20.000 de fani în tribune, mai ales după victoria cu Universitatea Cluj, care a reactivat entuziasmul din jurul echipei. Chiar dacă meciul se joacă în cursul săptămânii, ritmul de vânzare al biletelor este unul excelent.
Conform informațiilor Radio Dinamo1948, în acest moment au fost deja vândute peste 14.000 de bilete. Evoluția este una spectaculoasă: dacă luni dimineață erau aproximativ 6.000 de bilete date, în doar 48 de ore s-au adăugat încă 8.000, ceea ce conturează un scenariu realist pentru o asistență de minimum 20.000 de suporteri.
După deschiderea inelului 2 de la Tribuna a II-a, organizatorii au pus în vânzare și un sector din inelul 3, aproape epuizat deja. În funcție de cerere, este foarte posibil să fie deschise și alte zone. Toate semnalele indică o atmosferă de nivel înalt pe cel mai mare stadion al țării.
Biletele pot fi achiziționate atât online, cât și fizic, la casele de bilete, care vor funcționa după următorul program:
• joi, 23 aprilie, între orele 12:00 – 21:00, la punctele de vânzare de pe Bd. Pierre de Coubertin și Str. Maior Ion Coravu.
