Dinamo o va înfrunta pe Universitatea Craiova în a doua semifinală din acest sezon al Cupei României.
Pentru Dinamo, este unul dintre cele mai importante meciuri din istoria recentă, dar și un test de presiune majoră pentru o echipă tânără, care nu a trecut prin astfel de momente în actuala formulă.
Andrei Nicolescu, președintele clubului, a subliniat că principala sa îngrijorare este legată de lipsa de experiență a unor jucători din lot:
„Ce mă preocupă cel mai mult e că sunt mulți jucători tineri și sper să conștientizeze momentul. Definește istoria recentă a lui Dinamo, dar și cariera lor. Este foarte important să fie concentrați 100%, nu să vină cu «iese, nu iese»…
Mi-e mai frică de meciul ăsta decât de finală, pentru că știu vestiarul, iar la finală înțeleg deja de la sine importanța meciului. Aș vrea cumva să le mai dau din tot ce pot eu, să le transmit să fie focusați pe acest meci”, a declarat Andrei Nicolescu la Prima Sport.
