Andrei Nicolescu a comentat reacția unei părți a suporterilor după controversa legată de noua identitate vizuală a clubului.
Oficialul dinamovist a transmis că respectă decizia celor care aleg să nu vină la stadion, dar consideră că interesul lui Dinamo trebuie să fie prioritar pentru toată lumea.
Totodată, Nicolescu a precizat că invitația lansată către suporteri pentru dialog nu a primit încă un răspuns concret.
„Sunt unii fani care au ales să nu vină la stadion, este alegerea lor, nu pot să o comentez. Eu sper ca toată lumea să înțeleagă că interesul lui Dinamo e cel mai important. Cred că asta e cel mai important.
Să vedem dacă invitația pe care am lansat-o va fi și onorată. Nu am primit niciun feedback de la ei până în momentul de față”, a declarat oficialul lui Dinamo pentru GSP.ro.
