Campionatul este decis, dar emoțiile continuă în baraje thumbnail

Campionatul este decis, dar emoțiile continuă în baraje

Astăzi începe ultima etapă din play-off, iar miza lipsește aproape peste tot.

Un campionat decis încă din runda precedentă. Se știe deja echipa campioană, se cunosc formațiile calificate direct în cupele europene, iar singura întrebare rămasă este cine va merge la barajul european. Totuși, confruntarea decisivă nu va avea loc în play-off, ci peste o săptămână.

Play-off-ul, așa cum s-a întâmplat și în anii precedenți, nu mai are miză la vârf în ultima etapă. Universitatea Craiova este campioană, U Cluj și CFR Cluj vor merge în Europa League, respectiv Conference League, în timp ce Dinamo va disputa barajul european cu învingătoarea dintre FCSB și FC Botoșani. Rapid și FC Argeș încearcă să evite ultimul loc din play-off, însă pentru giuleșteni este un nou sezon ratat, care va duce, cel mai probabil, la demiterea antrenorului Costel Gâlcă.

Mai interesantă este lupta din cealaltă parte a campionatului, acolo unde avem barajul dintre FCSB și FC Botoșani, meci în urma căruia vom afla adversara noastră din partida programată pe 29 mai, pe stadionul „Arcul de Triumf”.

Tot în acest week-end vom avea și confruntările pentru supraviețuire/promovare. Hermannstadt și FC Voluntari pornesc cu șanse egale într-un baraj în care se poate întâmpla orice, sibienii având avantajul terenului propriu. Farul pare să plece cu prima șansă în duelul cu Chindia, o echipă aflată în colaps în acest play-out, însă constănțenii traversează și ei o perioadă foarte slabă, iar orice este posibil. Există chiar șansa ca fosta campioană să retrogradeze la doar trei ani de la titlul câștigat în 2023.

Chiar dacă miza lipsește în play-off, asta nu înseamnă că nu vom avea parte de meciuri interesante în acest week-end.

Etapa 10 – Play-off

Vineri, 22 mai 2026, ora 20:30
CFR Cluj – FC Argeș

Sâmbătă, 23 mai 2026, ora 20:30
U Cluj – Dinamo

Luni, 25 mai 2026, ora 20:30
Rapid – Universitatea Craiova

Baraj UEFA Conference League

Duminică, 24 mai 2026, ora 20:30
FCSB – FC Botoșani

Baraj Superliga

Sâmbătă, 23 mai 2026, ora 17:30
Chindia Târgoviște – Farul Constanța
Stadion: Eugen Popescu

Duminică, 24 mai 2026, ora 17:30
Hermannstadt – FC Voluntari
Stadion: Municipal Sibiu

Ultima actualizare: mai 22, 2026

Lasă un răspuns