Ce se întâmplă cu biletele pentru meciul cu FCSB! Decizia luată în privința abonaților thumbnail

Ce se întâmplă cu biletele pentru meciul cu FCSB! Decizia luată în privința abonaților

Clubul Dinamo a transmis un comunicat referitor la biletele pentru meciul cu FCSB de vineri seara, de pe stadionul „Arcul de Triumf”.

Este un meci cu o cerere uriașă, însă pe un stadion mult prea mic pentru o astfel de confruntare. Dinamo a venit cu o informare oficială referitoare la bilete:

,,Bilete pentru barajul de Conference League!

Vineri ne așteaptă un meci extrem de important, care va defini performanța întregului sezon, iar aportul suporterilor noștri este esențial.

Având în vedere numărul limitat de bilete disponibile pentru acest meci, clubul a decis să prioritizeze vânzarea biletelor către suporterii care au fost alături de Dinamo pe parcursul acestui sezon.

În concret, începând de mâine dimineață, prin intermediul partenerilor noștri de la bilete.ro, suporterii care au achiziționat bilete în acest sezon competițional vor primi un e-mail pe adresa folosită la achiziție, împreună cu un link prin intermediul căruia vor putea cumpăra bilete pentru acest meci. De asemenea, vă rugăm să verificați și secțiunea de spam a adresei dumneavoastră.

Fiind un meci cu grad ridicat de risc, numărul maxim de bilete pe care îl poate achiziționa o singură persoană este de 4.

Abonamentele emise pentru sezonul competițional 2025-2026 sunt valabile pentru acest meci!

Ne vedem cu toții pe stadion vineri! Câinilor, haideți să-i purtăm pe băieții noștri spre Conference League!

Ultima actualizare: mai 25, 2026

Lasă un răspuns