Așa cum se știa deja, Georgi Milanov nu va mai continua la Dinamo și în sezonul următor.
Ajuns la final de contract, mijlocașul bulgar se desparte de Dinamo după doi ani și jumătate petrecuți în tricoul alb-roșu. În momentul despărțirii de club, Milanov a transmis și un mesaj pentru suporterii dinamoviști:
,,Dragi suporteri ai lui Dinamo,
A venit momentul să îmi iau rămas-bun. În acești doi ani și jumătate am trecut împreună prin multe, iar pentru asta vreau să vă mulțumesc pentru susținerea incredibilă pe care mi-ați oferit-o la fiecare pas.
Sunt fericit și mândru că am ajuns la Dinamo într-una dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă a clubului și că am putut contribui la revenirea echipei. De la lupta pentru evitarea retrogradării, Dinamo nu doar că și-a asigurat locul în Superligă, ci a revenit și acolo unde îi este locul, printre cele mai bune echipe.
Sunt mândru că am făcut parte din acest parcurs important.
Din păcate, au existat și momente în care nu totul a depins de mine, însă un lucru nu s-a schimbat niciodată: devotamentul meu față de echipă. Fie pe teren, fie în afara lui, în culise, am dat întotdeauna tot ce am avut pentru Dinamo, așa cum fac mereu ca profesionist.
Sunt recunoscător și pentru oportunitatea de a-mi împărtăși experiența cu jucătorii mai tineri. Să îi văd crescând și dezvoltându-se a fost una dintre cele mai mari satisfacții ale perioadei petrecute aici și nu am nicio îndoială că vor continua să aducă succes și bucurii clubului în viitor.
Vă mulțumesc, suporteri dinamoviști. Pasiunea, loialitatea și susținerea voastră, atât în momentele bune, cât și în cele dificile, au însemnat mai mult decât pot exprima în cuvinte. Veți avea mereu un loc special în inima mea și nu voi uita niciodată momentele extraordinare și victoriile pe care le-am sărbătorit împreună.
Las în urmă și colegi loiali, care au devenit prieteni adevărați, și știu că vor continua să contribuie la scrierea unor noi capitole de succes în istoria lui Dinamo.
În final, vreau să mulțumesc conducerii, staffului tehnic și tuturor oamenilor din club pentru oportunitate, pentru încrederea acordată și pentru sprijinul oferit de-a lungul acestor ani.
Le doresc celor de la Dinamo mult succes, cât mai multe momente frumoase și îndeplinirea unor noi obiective.”, a fost mesajul lui Milanov
Mesajul clubului Dinamo
„Mulțumim, Georgi Milanov!
Georgi, unul dintre veteranii echipei, a ajuns la finalul contractului cu echipa noastră.
Acesta a îmbrăcat tricoul lui Dinamo timp de 2 sezoane și jumătate, fiind unul dintre cei care au contribuit la menținerea clubului în Superligă, dar și la revenirea echipei în partea superioară a fotbalului nostru.
În această perioadă, Georgi a adunat 92 de prezențe în tricoul alb-roșu, marcând 4 goluri și oferind 8 pase decisive.
Îi mulțumim lui Georgi Milanov pentru toată munca pe care a depus-o atât pe terenul de joc, cât și în vestiarul echipei și îi dorim mult succes mai departe în cariera de jucător!”
Ultima actualizare: iunie 7, 2026
