Dinamo continuă negocierile pentru aducerea atacantului dorit de Nuno Campos, însă mutarea este blocată de lipsa unui acord între cele două cluburi.
Președintele Andrei Nicolescu a explicat, la Prima Sport, că înțelegerea cu jucătorul există deja, însă discuțiile cu echipa de care aparține acesta avansează foarte greu.
„Cu atacantul cumva suntem înţeleşi, dar cu clubul nu ajungem la nicio înţelegere. Oricum suntem într-o sumă decentă faţă de sumele de transfer, dar nu înţeleg tipul ăsta de relaţie, că ne e foarte greu să scoatem răspunsuri. Prima dată agentul a spus că n-au primit mail-ul, după ce am făcut dovada că… staţi puţin… După care directorul sportiv se vede cu preşedintele, mai stai puţin, a mai trecut o zi şi tot aşa a mai trecut o săptămână. Punem presiune, încercăm să rezolvăm cât mai repede”, a declarat Andrei Nicolescu la Prima Sport.
Oficialul dinamovist a confirmat că aducerea unui atacant nu este singura prioritate în această perioadă de mercato. Conducerea clubului lucrează în paralel și pentru întărirea altor două compartimente importante din echipă.
„Încercăm să rezolvăm şi problema mijlocaşului central şi pe cea a fundaşului central. Ştim că ne mai trebuie”, a adăugat Andrei Nicolescu.
Dinamo speră să finalizeze cât mai curând negocierile pentru atacantul aflat în vizor, astfel încât acesta să se alăture lotului înainte de startul noului sezon. În același timp, alb-roșiii continuă căutările pentru un mijlocaș central și un fundaș central, posturi considerate esențiale pentru completarea lotului lui Nuno Campos.
Ultima actualizare: iulie 7, 2026
