Written by Scandările s-au stins… ultimele aplauze au rămas suspendate undeva deasupra Arcului de Triumf, iar ecoul acelui minunat „Oleeeeee, olaaaaa… am bătut campioana…” încă mai răsună în sufletele dinamoviștilor.
Am așteptat, intenționat, să se stingă luminile rampei. Am lăsat euforia să-și consume ultimii stropi, am savurat în tihnă una dintre cele mai frumoase seri trăite de Dinamo în ultimii ani și ne-am bucurat, așa cum se cuvine, de o victorie care a readus zâmbetul pe chipurile unei suflări dinamoviste încercate prea des în ultimul deceniu.
Dar spectacolul s-a încheiat.
Cortina a căzut.
Începe o nouă săptămână, iar fotbalul, spre deosebire de amintiri, nu trăiește din ceea ce ai făcut sâmbătă seara, ci din ceea ce vei fi capabil să faci sâmbăta viitoare.
Tocmai de aceea, poate că cea mai importantă întrebare nu este cum a fost posibil acel 5-1. Ci dacă Dinamo este pregătită să transforme o victorie spectaculoasă într-o identitate.
În fotbalul românesc avem un talent aproape artistic de a exagera. După o înfrângere, ridicăm imediat cimitire de concluzii și împărțim certificate de deces. După o victorie, comandăm deja statuile și ne certăm doar asupra locului unde vor fi amplasate.
Acum o săptămână, după eșecul de la Ploiești, unii vorbeau despre un antrenor care nu înțelege campionatul, despre transferuri ratate și despre o echipă fără viitor. După victoria cu U Craiova, aceiași oameni sunt la un pas să caute croitorul care să coasă stelele viitorului titlu pe tricourile lui Dinamo.
Dinamo nu funcționează însă nici după regulile pompelor funebre, nici după cele ale atelierelor de sculptură.
Adevărul locuiește într-o mansardă undeva la mijloc.
Victoria cu Craiova n-a fost un accident și nici un simplu capriciu al unei seri perfecte. Dinamo a arătat organizare, curaj, intensitate și, mai ales, o idee de joc care începe să prindă contur. Nu posesia a făcut diferența, ci felul în care fiecare recuperare a fost transformată într-o amenințare.
Avem exemple de echipe care țin mingea de parcă ar colecționa timbre. Parcă am mai văzut o asemenea echipă, nu-i așa? Frumos de privit… dar fără valoare dacă albumul rămâne gol. Dinamo a ales altceva. A preferat să folosească mingea cu rost, nu cu vanitate.
Până la urmă, poți ține telecomanda în mână toată seara… dacă altul schimbă canalul exact când trebuie, tot el hotărăște ce film urmărești.
Poate că acesta este primul câștig adevărat al noii echipe. Nu neapărat sistemul, nici așezarea tactică și nici datele care vor umple paginile analizelor lui Daniel Țintea. Ci faptul că Dinamo începe să aibă personalitate.
Iar personalitatea unei echipe nu se vede atunci când totul merge perfect. Se vede atunci când fiecare jucător pare să știe ce are de făcut fără să privească spre bancă după fiecare minge primită, pierdută sau pasată.
Aici începe să se vadă o identitate.
Dar tocmai aici apare și cel mai mare pericol.
Nu U Craiova.
Nu următorul adversar, Oțelul Galați.
Ci euforia…
Unele victorii te ridică. Altele te adorm. Diferența dintre o echipă bună și una cu adevărat mare este dată de felul în care se trezește a doua zi dimineața.
Un 5-1 nu aduce nici trofee, nici calificări europene și nici garanția că următorul meci va fi câștigat. El oferă însă ceva infinit mai valoros: dovada că drumul ales poate fi cel corect.
Dar dovada nu este destinația. Este doar începutul demonstrației.
Din acest motiv, conducerea clubului ar face o mare greșeală dacă ar considera că victoria de sâmbătă rezolvă toate problemele lotului. Și nu o spun doar eu. O spun oameni mai deștepți și mai pricepuți în ale fotbalului decât mine. Entuziasmul tribunelor nu trebuie să înlocuiască luciditatea birourilor. Dinamo are nevoie în continuare de soluții, de concurență pe posturi și de un lot suficient de profund încât intensitatea acestui joc să poată fi susținută până la sfârșitul sezonului.
În zona construcțiilor există o regulă simplă: nimeni nu declară un pod terminat după ce a turnat primul tablier și nici nu îl deschide circulației doar pentru că primele grinzi arată impecabil. Urmează calcule, probe, ajustări și zeci de detalii care fac diferența dintre o lucrare spectaculoasă și una durabilă.
La fel este și în fotbal.
Victoria cu Craiova poate fi începutul unei construcții solide.
Dar construcțiile adevărate nu se măsoară după entuziasmul din ziua inaugurării, ci după felul în care rezistă în timp.
Mai există însă un câștig despre care se vorbește prea puțin.
Respectul…
După magia de sâmbătă seara, nu va mai exista echipă din Superligă care să mai intre pe teren împotriva lui Dinamo convinsă că meciul se câștigă din vestiar sau că poate menaja titulari fără să plătească prețul aroganței.
Respectul nu apare în clasament.
Nu se vede în statistici.
Nu valorează trei puncte.
Dar uneori deschide drumul către ele.
Sâmbătă seara am cântat cu toții.
Și bine am făcut.
A fost o victorie care merita aplaudată, trăită și povestită copiilor și nepoților.
Dar, dacă vrem să cântăm același refren și în luna mai a anului viitor, băieții trebuie să uite cât mai repede scorul de pe tabelă și să-și amintească doar drumul care i-a adus până la el.
Pentru că marile echipe nu sunt cele care câștigă un meci cu 5-1.
Marile echipe sunt cele care, după un 5-1, se trezesc luni dimineața cu aceeași foame cu care au intrat pe teren sâmbătă seara…
Acolo începe adevărata performanță.
Acolo începe caracterul.
Iar acolo începe și adevărata poveste a acestui Dinamo.