Situația lui Epassy s-a complicat thumbnail

Situația lui Epassy s-a complicat

Situația lui Devis Epassy s-a complicat într-un moment în care portarul camerunez părea tot mai aproape de despărțirea de Dinamo.

Recent, v-am scris despre faptul că Devis Epassy este la un pas de plecarea de la Dinamo, după ce a apărut interes din Cipru pentru serviciile sale. Mutarea s-a blocat însă în acest moment.

Goalkeeperul în vârstă de 33 de ani a suferit o intervenție chirurgicală la genunchiul stâng, după ce a fost diagnosticat cu o leziune la menisc. Potrivit GOLAZO.ro, perioada de recuperare este estimată la aproximativ două luni, astfel că o eventuală plecare în această perioadă de mercato nu mai este de actualitate.

Epassy nu mai intră în planurile pentru primul „11” al lui Nuno Campos în acest sezon, după ce Dinamo l-a adus pe Alaa Bellaarouch. Portarul marocan s-a impus rapid între buturi, în timp ce camerunezul a ajuns în afara lotului în ultimele două partide.

În aceste condiții, Dinamo era dispusă să îi permită lui Epassy să își găsească o nouă echipă și să plece liber. În ultimele zile a apărut inclusiv varianta unei reveniri în Cipru, acolo unde portarul a mai evoluat pentru Karmiotissa.

Andrei Nicolescu confirmase, într-o intervenție la Digi Sport, că viitorul goalkeeperului depindea în mare măsură de decizia acestuia: ,,Depinde foarte mult și de el. El a pierdut locul de titular, depinde foarte mult ce-și dorește. El este jucător sub contract cu Dinamo. Din înțelegerea pe care am avut-o cred că de acum o lună, el poate să-și găsească un nou angajament și să plece liber, să ne despărțim”, declara Andrei Nicolescu la Digi Sport.

Accidentarea și intervenția suferită schimbă însă datele problemei. Conform GOLAZO.ro, Epassy va avea nevoie de aproximativ două luni pentru recuperare, iar plecarea sa de la Dinamo în această perioadă de transferuri nu mai este luată în calcul. Devis Epassy a ajuns la Dinamo în vara anului 2025 și a adunat până acum 31 de apariții în tricoul alb-roșu. În nouă dintre acestea a reușit să păstreze poarta intactă.

Ultima actualizare: august 7, 2026

Lasă un răspuns