Andrei Nicolescu a oferit mai multe informații despre situația lotului lui Dinamo și finalul perioadei de mercato, în cadrul emisiunii „Fanatik SuperLiga”.
Președintele lui Dinamo a vorbit despre Matthias Verreth, mijlocașul cu care clubul este în contact de mai bine de o lună, dar și despre motivele pentru care negocierile cu un alt mijlocaș central au fost abandonate. Totodată, Nicolescu a confirmat că principala prioritate pentru finalul perioadei de transferuri rămâne aducerea unui atacant.
Oficialul dinamovist a discutat și despre evoluția foarte bună a lui Alberto Soro într-o poziție mai retrasă, revenirea lui George Pușcaș, situația lui Karamoko, dar și despre concurența din poartă.
Despre Matthias Verreth
„Cu Matthias suntem în contact de peste o lună și jumătate. Am construit o legătură, am văzut dorința lui de a veni aici. Din punct de vedere fotbalistic, pentru modul în care vrea să se exprime Mister, este ceea ce trebuie.
Poate juca 6-8, este compatibil atât cu Mărginean în echipă, cât și cu Alberto Soro. Din perspectiva noastră, este peste nivelul Ligii I, mult peste nivel.”, a declarat Andrei Nicolescu la ,,Fanatik Superliga”.
De ce au picat negocierile cu mijlocașul central german
„Cu mijlocașul central neamț a fost o discuție pe la jumătatea lunii iulie, când părea închisă discuția cu Matthias. Era foarte greu de accesat financiar jucătorul.
Am văzut că dorința lui nu era să înțeleagă clubul, care sunt perspectivele. Am discutat doar financiar și asta ne-a făcut să ne oprim din negocieri. Era căzută de mult, din a doua parte a lunii iulie.”
Dinamo mai caută un atacant. Situația mijlocașilor centrali
„Nu am terminat campania. Ne trebuie un atacant 100%. Discuția din ultimele zile este legată de al doilea mijlocaș central.
Avem o confirmare că Alberto Soro are o evoluție foarte bună acolo și poate să fie, cel puțin până în iarnă, o variantă. Nu am vrea să ne grăbim, doar dacă apare ceva extraordinar pe final de mercato.
Opinia generală este că evoluțiile lui Soro acolo sunt mult peste așteptări. Cu el, Mărginean, Mihai și Matthias suntem acoperiți. Se adaptează foarte bine, este mult mai eficient în acea poziție și, din perspectiva asta, Mister confirmă evoluția și suntem mulțumiți.
Îl avem pe Udosen a cincea soluție. Suntem acoperiți la mijloc, dar vedem, analizăm ultimele săptămâni.
Sunt opțiuni pentru postul de vârf din Conference League și Europa League, din străinătate. Pușcaș trebuie să revină, este într-o relație bună cu Mister, dar el trebuie să ajungă pe teren ca să poată să ne ajute.”
Când ar putea reveni George Pușcaș
„După pauza din septembrie va putea începe Pușcaș să intre pe teren. E greu, are o pauză de trei luni de zile. Este o pauză de două-trei luni care nu este deloc ușoară.”
Ce profil de atacant își dorește Nuno Campos
„Mister își dorește ca atacantul să se integreze stilului echipei. Cei care sunt atacanți de careu intră greu în jocul echipei și sunt mai puțin eficienți în zona defensivă.
Vrea jucători de echipă, care să facă ambele faze. Își dorește asta de la fiecare jucător.
Își dorește un atacant mai mobil decât un simplu număr 9, să fie un «link player», să fie eficient în ultima treime.”
Problema lui Karamoko
„La Karamoko, problema de adaptare este faza defensivă, poziționarea lui și aportul lui în a ajuta echipa în zona defensivă.
Din punct de vedere al calităților evidente, este acolo. Din punct de vedere al calității de a fi eficient în fața porții, este acolo. Trebuie să ajungă să înțeleagă și să fie disponibil pentru partea defensivă.
El nu s-a antrenat în mod normal cu echipa. A avut fluctuații, a avut unul-două antrenamente, apoi a cerut repaus.
Dacă oferta este corectă, pentru oricine, poate fi lăsat să plece.”
Discuțiile cu Mazilu și jucătorii tineri
„Cu Mazilu a fost importantă discuția. Căpitanii echipei, Cosmin, alături de mine și Mister, am discutat cu cei tineri. S-au schimbat atitudinea și atmosfera.
Ei văd și primele rezultate, înțeleg și vor face asta pe termen mai lung.”
Despre situația portarilor
„O echipă care se bate la trofee trebuie să aibă un portar care să aducă 7-12 puncte pe sezon. Nu am avut nici anul trecut, nici anul acesta, dar cu siguranță anul acesta le vom avea.
Are o inteligență emoțională mare în timpul jocului.
Epassy este jucătorul lui Dinamo. Am avut o înțelegere cu el să poată pleca liber, a ezitat, este alegerea lui. Este jucător profesionist. Dinamo respectă jucătorii până în ultimul moment.”
