Derby-ul dintre Dinamo și FCSB, programat în etapa a opta a Superligii, în weekendul 5-6 septembrie, continuă să ridice semne de întrebare în privința stadionului pe care se va disputa.
Arena Națională rămâne prima opțiune pentru cele două cluburi, însă cel mai mare stadion al țării este rezervat în perioada respectivă pentru Asia Fest, eveniment programat între 4 și 6 septembrie. Dinamo și FCSB caută în acest moment o soluție care să permită disputarea derby-ului în cele mai bune condiții.
Andrei Nicolescu a anunțat că în scurt timp ar trebui să existe un răspuns definitiv în privința posibilității ca partida să se joace pe Arena Națională. Oficialul dinamovist a dezvăluit că se ia în calcul inclusiv programarea derby-ului luni, iar Mihai Stoica a mers și mai departe și a transmis că FCSB ar accepta chiar și disputarea meciului marți, dacă această variantă ar permite accesul pe Arena Națională.
În cazul în care varianta Bucureștiului nu va fi posibilă, Cluj Arena este alternativa asupra căreia cele două cluburi par să fi ajuns deja la un acord de principiu.
Andrei Nicolescu: „Dacă suntem de acord aici, batem palma și mergem la Cluj”
Președintele lui Dinamo a explicat situația și a precizat că principala dorință este ca derby-ul să beneficieze de un stadion și un gazon pe măsura unui asemenea meci.
„Pe weekend-ul ăla, probabil doar 7 va fi valabil, care e luni, dar nu cred că va influența foarte mult. Măcar să găsim în țară să jucăm un meci care merită pentru toți spectatorii și fanii. Da, să găsim un stadion care să merite, să știm că se umple arena și că e terenul bun.
(n.r. – Ce variante ar mai fi?) Nu știu. Oltenia… Clujul ar fi o variantă. Dacă suntem de acord aici, batem palma și mergem la Cluj, pe Cluj Arena. Va fi perfect terenul, că se termină Untold și se aranjează terenul și jucăm și sâmbătă. Aranjăm sâmbătă, vedem dacă e toată lumea ok, aranjăm deplasarea și facem chestia asta, să facem din derby un show, că e despre spectatori, nu pentru mine sau pentru el.
Asta e. Dacă nu putem juca în București, nu putem. Voi afla mâine. Mâine e un răspuns definitiv cu asumare, că e vorba despre termene.
(n.r. – Cum s-ar mai putea juca pe Arena Națională?) Să zicem că Asia Fest nu contează, că jucăm luni și ne asumăm că sunt cu 20% mai puțini oameni. Problema e așa. Cei care ies, cei de la Saga, au promis că ies mai repede și eliberează 85% din stadion, ca să mute tot într-o parte. S-ar câștiga timp pentru gazon, ca să fie bun de joc și mai e și livrarea gazonului, că ei nu controlează 100% pe termene”, a declarat Andrei Nicolescu la Prima Sport.
Mihai Stoica: „Jucăm și marți, doar să jucăm acolo”
Poziția FCSB este similară. Mihai Stoica a transmis că formația sa este dispusă să accepte inclusiv o programare neobișnuită, într-o zi de marți, dacă astfel derby-ul poate avea loc pe Arena Națională.
În același timp, oficialul FCSB a confirmat că nu există nicio problemă în privința variantei Cluj Arena, dacă aceasta va deveni soluția aleasă de Dinamo.
„Jucăm și marți, doar să jucăm acolo (n.r. – pe Arena Națională), părerea mea. La Craiova mă gândesc că e prea mare… N-am absolut nimic împotrivă. Deci e vorbită. Nu putem să fim ipocriți să le cerem unora să accepte să joace pe un teren că e terenul bun și noi să nu vrem.
Sunt aceleași condiții, că noi jucăm în deplasare. Știm despre relația dintre suporterii lui U Cluj și ai lui Dinamo. Nu contează, e foarte bine. Putem merge să jucăm la Cluj fără probleme”, a declarat Mihai Stoica.
Astfel, Arena Națională rămâne varianta numărul unu pentru derby, chiar dacă pentru acest lucru partida ar trebui mutată luni sau chiar marți. Dacă stadionul nu va putea fi disponibil în condiții optime, Cluj Arena este soluția de rezervă agreată de ambele cluburi, iar partida ar putea fi disputată acolo în weekend.
Un răspuns definitiv în privința Arenei Naționale este așteptat în cursul zilei de mâine.
