Written by Am o veste neplăcută pentru cei care au decretat, după numai patru etape, că fotbalistul Cătălin Cîrjan nu mai este cel din sezonul trecut: băiatul nu și-a uitat fotbalul acasă. Nici nu l-a rătăcit prin vestiar, între jambiere și vestele de antrenament. Doar că, între timp, fotbalul lui și-a schimbat adresa.
La Dinamo, însă, patru etape sunt suficiente pentru orice. Pentru unii, chiar pentru o sentință definitivă.
Un jucător poate fi ridicat în slăvi după două meciuri, coborât de pe soclu după al treilea și trimis la plimbare după al patrulea. Tribunalul tribunelor funcționează non-stop, fără vacanță judecătorească și, mai ales, fără drept de apel.
Dar să încercăm altceva: să ne uităm și la fotbal.
În primele patru etape, Cîrjan a fost titular în toate partidele, a jucat 358 de minute și are un gol și o pasă decisivă. Datele Superligii consemnează, de asemenea, 4 meciuri, 4 titularizări, 1 gol și un assist.
Unde este, atunci, prăbușirea despre care ni se vorbește? Poate că problema nu este fotbalistul, ci fotografia după care încercăm să comparăm un film.
Sub Zeljko Kopic, Cîrjan era mai aproape de centrul construcției, de zona în care putea primi mingea, combina, progresa și lega compartimentele. Era, metaforic vorbind, dirijorul care stătea în mijlocul orchestrei și avea instrumentele la îndemână.
A venit Nuno Campos și a schimbat partitura. Noul Dinamo are o structură diferită, cu 4-4-2 și variante în care organizarea ofensivă îl poate împinge pe Cîrjan mai mult spre laterale sau în zone intermediare. Iar când schimbi arhitectura unei case, nu poți să te superi pe locatar că nu mai stă în aceeași cameră.
Cîrjan trebuie acum să acopere mai mult teren, să participe la pressing și tranziție, să alterneze între interior și bandă, să ajungă în careu din alte poziții și să se conecteze cu o structură ofensivă diferită.
Cu alte cuvinte, nu i s-a schimbat motorul, i s-a schimbat traseul.
De aceea poate părea uneori mai puțin spectaculos. Sub Kopic, îl vedeai mai des cu mingea în zona în care își putea pune semnătura pe construcție. Sub Campos, uneori îl vezi făcând lucrurile mai puțin fotogenice: acoperă, aleargă, închide, pleacă, revine, schimbă poziția. E diferența dintre un pictor căruia îi dai o pânză și unul căruia îi ceri să picteze în timp ce își mută și șevaletul.
Asta nu înseamnă că automat Cătălin Cîrjan a fost impecabil. Evident că nu. Are și momente în care poate juca mai simplu, mai precis sau mai convingător. Dar una este să spui că un fotbalist are meciuri mai puțin reușite și cu totul alta este să-i diagnostichezi dispariția talentului după patru etape.
Mai ales când datele actuale nu susțin această sentință. FotMob îi acordă o medie de 7,49 după primele patru etape, iar în ultima partidă, victoria cu Voluntari, a primit 8,4 la Sofascore.
Și ajungem la banderolă. Da, Alberto Soro este un fotbalist important. Mai bine spus, a devenit un fotbalist important. Da, are personalitate și poate fi un lider. Da, este perfect legitim ca un suporter să-l prefere pe Soro drept căpitan.
Dar de aici până la concluzia că banderola nu ar fi meritată de Cătălin Cîrjan este o distanță pe care nu o putem traversa doar pe baza preferințelor personale.
În opinia mea, căpitanul nu este obligatoriu cel mai spectaculos jucător. Nu este premiul pentru cel mai bun golgheter și nici trofeul pentru cel care vorbește cel mai tare. Banderola este, înainte de toate, o responsabilitate și un contract moral cu vestiarul și cu tricoul pe care îl poartă.
Iar Cîrjan este în continuare titular, este folosit aproape integral, este implicat în jocul echipei și este prezentat oficial drept căpitanul lui Dinamo.
Putem discuta alegerea. Sigur că putem. Dar a transforma o alegere discutabilă într-o greșeală demonstrată după patru etape este exact genul de grabă care ne face să confundăm fotbalul cu horoscopul: ne uităm la trei semne și decretăm viitorul.
Cătălin Cîrjan nu trebuie absolvit de orice critică. Trebuie doar judecat corect. Iar corect înseamnă să ținem cont și de omul din spatele cifrelor, și de fotbalul din spatele impresiei.
Sub Kopic era mai degrabă creionul care desena atacurile din centru. Sub Campos i se cere să fie și rigla, și busola, și uneori mătura de serviciu. Poate că nu toate aceste roluri îl pun în valoare la fel. Dar asta nu înseamnă că și-a pierdut valoarea.
Cătălin Cîrjan nu joacă mai slab.
Poate că joacă altfel.
Și poate că, înainte să-i retragem banderola, să-i reducem valoarea și să-i scriem necrologul sportiv după patru etape, ar fi bine să-i mai lăsăm câteva meciuri să ne arate unde locuiește fotbalul lui acum.
Pentru că nu și l-a uitat acasă.
Doar și-a schimbat adresa…