Written by Dinamo – FCSB disputat pe Cluj Arena poate fi o variantă foarte convenabilă, din anumite puncte de vedere.
O arenă mai mare, mai multe bilete vândute, încasări crescute. Bani mai mulți, ce să mai… Și un gazon, se presupune, de calitate superioară. Dar n-ar trebui, oare, ca discuția să înceapă din alt punct, măcar din perspectiva noastră, a suporterilor?
De ce am (mai) plecat din București
Situațiile în care Dinamo a fost nevoită să-și dispute meciurile de pe teren propriu în afara Bucureștiului au fost, de-a lungul timpului, excepții. Au existat atunci când terenul a fost suspendat și clubul a fost obligat de comisii să joace la distanță de Capitală (vezi inclusiv meciul de retragere al lui Florentin Petre, din 2006) sau în perioada din Liga 2, când ajunseserăm să umblăm cu cortul pe la Clinceni și Giurgiu.
Nu sunt contexte plăcute pentru că, în acele momente, Dinamo a fost obligată să abandoneze temporar o parte importantă din propria identitate: orașul în care acest club s-a format, a crescut și și-a trăit cele mai importante momente din istorie.
Sigur, Dinamo nu aparține doar Bucureștiului. Este iubită și la Cluj-Napoca, Sibiu, Iași, Vaslui, Brașov, Craiova și în zeci de alte orașe din țară. Tocmai asta arată dimensiunea clubului. Faptul că generații întregi de oameni au ajuns să-l iubească indiferent de locul în care s-au născut este una dintre marile sale forțe.
De altfel, nici eu nu sunt bucureștean sadea. Sunt un provincial mutat aici, dar care a ajuns să iubească clubul ăsta cu mult înainte de a se stabili în Capitală. Departe, deci, de mine gândul de a ține vreun discurs elitist. Aici este vorba doar despre identitate.
Faptul că Dinamo are suporteri peste tot nu înseamnă că locul în care își dispută meciurile de acasă devine irelevant. Dinamo aparține tuturor dinamoviștilor. Dar acasă este în București.
Din punctul meu de vedere, plecarea voluntară din oraș, atât timp cât există o variantă rezonabilă de a juca aici, ar însemna întoarcerea spatelui către o parte importantă din identitatea clubului și ar crea un precedent pe care s-ar putea să-l regretăm mai târziu.
De ce nu pe Arc?
Nu trebuie să uităm că Dinamo s-a luptat mult și intens pentru dreptul de a organiza meciuri pe stadionul Arcul de Triumf.
Am ajuns acolo după luni întregi în care accesul nostru pe stadion a fost subiect de contre publice. În cele din urmă am reușit, iar în sezoanele care au urmat am trăit acolo unele dintre cele mai intense momente ale istoriei recente.
Da, gazonul nu este întotdeauna grozav, capacitatea tribunelor este limitată, accesul se face greoi. Da, pentru un meci cu FCSB am putea vinde mult mai multe bilete pe un stadion mai mare.
Dar pe Arc am sărbătorit calificarea în play-off-ul care ne-a dus spre promovarea înapoi în prima ligă. Acolo am tremurat înainte și în timpul meciului cu UTA care ne-a asigurat prezența la barajul pentru menținerea în SuperLiga. Acolo am ascultat pentru prima dată „Perspektiva” după un gol. Acolo am creat, încetul cu încetul, o fortăreață.
Acolo am ajuns să ne simțim acasă. Nu este “casa părintească“ și nu va fi niciodată. Stadionul Dinamo rămâne locul spre care ne uităm cu toții.
Dar Arcul de Triumf a devenit, între timp, mai mult al „câinilor” decât al oricui altcuiva. Arcul nu oferă 30.000 de locuri, dar oferă garanția că cele 6000 sau 7000 disponibile sunt ocupate de “câini“ care creează un infern pentru adversari. Nu vă întrebați de ce jucătorii și-ar fi dorit ca inclusiv barajul cu Csikszereda să se joace acolo?
Dinamo și dinamoviștii au muncit pentru a transforma un stadion care nu era al lor într-un loc în care echipa chiar se simte acasă. De ce am renunța voluntar la asta tocmai pentru unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului, pe care am ajunge să-l dispuntăm într-o zonă în care da, sunt dinamoviști destui, dar și foarte mulți susținători ai adversarilor?
Există o diferență între „nu putem” și „nu vrem”
Nu susțin că Dinamo nu trebuie să joace niciodată în afara Bucureștiului. Există situații excepționale, cum au fost cele amintite mai sus.
Dar există o diferență enormă între: „Nu avem unde să jucăm în București” și „Putem juca în București, dar e mai profitabil să mergem în altă parte”. Despre această diferență este, de fapt, toată discuția.
Dacă Dinamo este forțată de împrejurări să joace în al oraș, mergem după Dinamo oriunde. Am demonstrat-o deja de nenumărate ori. Dar dacă plecarea devine o decizie comercială, lucrurile se schimbă fundamental. Pentru că se creează și un …
… precedent extrem de periculos
Problema nu este doar meciul acesta. Ci mai ales ceea ce am accepta prin el. Dacă stabilim principiul că un meci de acasă poate fi mutat în alt oraș atunci când beneficiul indicat de Excel-uri este suficient de mare, ce facem dacă Arena Națională va fi indisponibilă și anul viitor, iar Dinamo trebuie să joace din nou un derby, poate când are loc Untold?
Plecăm la Târgoviște? La Sibiu?
Ce facem dacă, în luna mai, avem un meci decisiv pentru titlu, iar Arena Națională este ocupată de un concert? Jucăm cu titlul pe masă la Cluj? Sau poate la Arad? Unde tragem linia?
Până când va fi gata noul Stadion Dinamo, indiferent când se va întâmpla asta, vom ajunge de fiecare dată să punem pe cântar identitatea clubului și profitul?
Compromisuri și lucrurile pe care banii nu le pot cumpăra
Știu argumentul economic. Și nu este un argument absurd. Dinamo are nevoie de bani. Clubul încă se reconstruiește, are nevoie de venituri, de investiții și de stabilitate. Posibilitatea de a juca în fața unui stadion mult mai mare și de a obține încasări semnificativ mai bune nu poate fi pur și simplu ignorată.
În fotbal, banii contează. Problema este dacă trebuie să conteze întotdeauna mai mult decât orice altceva.
Perspectiva conducătorilor
În ceea ce privește conducerea, atunci când ajungi să ai privilegiul de a conduce o entitate ca Dinamo, pentru care generații întregi de oameni au cheltuit bani, timp, nervi și o cantitate greu de explicat de energie emoțională, nu administrezi o afacere oarecare.
Primești temporar responsabilitatea de a gestiona ceva ce exista înaintea ta și, dacă lucrurile merg cum trebuie, va exista mult după ce tu vei fi plecat. Asta presupune și să înțelegi că există compromisuri pe care merită să le faci și compromisuri pe care este mai bine să le refuzi.
Chiar e diferența dintre Dinamo – FCSB la Cluj și Dinamo – FCSB pe Arc una atât de mare încât să justifice o astfel de mișcare?
Perspectiva fanilor
În ceea ce ne privește pe noi, suporterii, e valabil același lucru. Cum am citit într-un comentariu: ieri emblema, azi orașul, mâine ce urmează? Numele? Culorile? Din nou, unde tragem linia? Cât suntem dispuși să acceptăm?
Ok, Dinamo trebuie să facă bani ca să crească. Trebuie să ajungă din nou un club care câștigă trofee și joacă în Europa. Acest lucru l-au înțeles și cei care au generat, în sezonul precedent, a doua cea mai mare medie de spectatori pe teren propriu avută de Dinamo după 1989.
Și cei peste 2000 de abonați din acest sezon. Și miile de oameni care au mers la primele două ediții de DinamoFest și au adus încasări clubului. Și cumpărătorii de tricouri și alte produse vândute de club.
Ooooo, ooooo, oooooo BUCUREȘTI – DINAMO!
Felul în care faci banii de care ai nevoie pentru a progresa ceva spune multe despre clubul pe care vrei să-l construiești.
Putem juca pe Arena Națională. Putem juca pe Arcul de Triumf. În situații excepționale, putem fi obligați să găsim alte soluții și vom merge după Dinamo oriunde.
Dar atât timp cât există o variantă rezonabilă în oraș, eu cred că Dinamo trebuie să joace acolo unde-i este locul. Încă din 1948, numele complet nu este Dinamo, ci Dinamo București.