Dinamo a învins azi în Giulești, are 10 puncte după primele 5 etape și a pus o ștampilă care certifică faptul că acest „New Dinamo” are viitor.
Recunosc, am fost unul dintre sceptici în acest start de sezon. Nu credeam că echipa va reuși un asemenea parcurs, iar testul de foc pe care l-a trecut astăzi cu brio m-a convins că avem o echipă de primele locuri.
Este mereu dificil să câștigi în Giulești. Rapid este o echipă puternică, susținută de un public pătimaș, atmosfera este una foarte grea pentru oaspeți și nu oricine poate pleca cu puncte de pe stadionul de sub Podul Grant.
Cu un portar care poate fi considerat încă de pe acum unul dintre cei mai buni din SuperLigă, cu surpriza David, care pare din ce în ce mai matur cu fiecare meci, și cu un Mărginean care a înțeles exact ce trebuie să joace, Dinamo a rezistat cu brio în primele 45 de minute, gazdele reușind să fie cu adevărat periculoase doar în două rânduri.
Repriza secundă a început cu o dominare aproape sufocantă a celor de la Rapid, dar Alaa Bellaarouch a făcut o partidă fabuloasă și a închis poarta în momentele în care linia noastră defensivă a cedat.
Apoi, Campos a arătat că este antrenor. A schimbat ce trebuie și când trebuie. Hintsa începe să arate total diferit față de primele partide, iar Karamoko ne-a demonstrat tuturor că, atunci când vrea, este fotbalist.
Mutările lui Nuno Campos l-au făcut mat pe extrem de nervosul Pancu.
Am avut nevoie de această victorie în Giulești pentru a căpăta încredere. Nu este un final de drum, nici măcar nu putem spune că este începutul. Este doar o etapă în care s-a parafat faptul că la Dinamo se lucrează bine și corect.
Ultima actualizare: august 16, 2026
