Dinamo debutează în această seară în Cupa României, ediția 2026/2027, o competiție pe care ne dorim să o câștigăm din nou după o pauză mult prea lungă. În vara anului viitor se vor împlini 15 ani de la precedentul triumf al „câinilor” în Cupa României.
Sezonul trecut am fost foarte aproape de marea finală. Dinamo s-a oprit în semifinale, după înfrângerea la loviturile de departajare în fața Universității Craiova, iar odată cu acel eșec s-a încheiat și visul european. Astăzi însă începe un nou drum. Unul care, sperăm noi, se va termina în finală și, de ce nu, cu trofeul deasupra capului.
Totul trebuie luat pas cu pas. Cupa României este considerată competiția surprizelor, însă astăzi Dinamo nu trebuie să ofere nicio surpriză.
Primul adversar este Sporting Liești, formație aflată pentru al doilea sezon consecutiv în grupele Cupei României. Este, fără îndoială, o performanță importantă pentru o echipă din Liga a III-a, din județul Galați. Fiind vorba despre un meci televizat, partida a fost mutată pe stadionul Oțelul din Galați, iar confruntarea cu Dinamo reprezintă un adevărat eveniment pentru comunitatea din Liești.
Dinamo nu trebuie și, cu siguranță, nu vrea să le ofere adversarilor motive să creadă că pot obține un rezultat pozitiv. Mai mult decât atât, într-un asemenea format al competiției, golaverajul poate deveni important, astfel că nu ar trebui să ne mulțumim cu o victorie la limită dacă jocul ne permite să obținem mai mult.
Este genul de partidă în care diferența de valoare trebuie demonstrată pe teren încă din primele minute.
AVEM PRIMUL 11 TRIMIS DE NUNO CAMPOS:
Rosca- Opris, Dutu, Fetai, Radu – Marginean, Verreth, Cirjan,Mazilu – Pop, Musi
Rezerve: Alaa, D. Irimia, Pascual, Oprut, Mihai, Pinto, Armstrong, Hintsa, Tarba
Ultima actualizare: septembrie 2, 2026
