George Pușcaș și-a prelungit contractul cu Dinamo până în 2029 thumbnail

George Pușcaș și-a prelungit contractul cu Dinamo până în 2029

Dinamo a anunțat oficial prelungirea contractului cu George Pușcaș. Atacantul în vârstă de 30 de ani va rămâne în „Ștefan cel Mare” până la 30 iunie 2029.

Sosit la Dinamo în februarie 2026, George Pușcaș a disputat opt meciuri în sezonul trecut, reușind să înscrie un gol și să ofere o pasă decisivă.

Clubul consideră că, pe lângă calitățile sale fotbalistice, internaționalul român aduce un plus important de experiență în lotul pregătit de Nuno Campos. Oficialii dinamoviști așteaptă revenirea atacantului pe teren și reintegrarea sa în echipă.

De-a lungul carierei, George Pușcaș a evoluat pentru echipe precum Inter Milano, Reading, Palermo, Bari și Genoa. Atacantul a adunat peste 140 de meciuri și 42 de goluri în Serie B, în timp ce în Championship a bifat 84 de apariții, 17 goluri și cinci pase decisive.

Pușcaș are cifre importante și la nivelul echipelor naționale ale României. Pentru reprezentativa U21 a disputat 25 de meciuri și a marcat 18 goluri, iar la naționala de seniori a strâns 46 de selecții și 11 reușite.

„Ne bucurăm să te avem alături de noi, George, și-ți dorim mult succes și cât mai multe realizări în tricoul clubului nostru!”, a transmis Dinamo.

Ultima actualizare: septembrie 15, 2026

Lasă un răspuns