RUGBY. Vicecampioni în sezonul 2026 după o finală de poveste, decisă în prelungiri thumbnail

RUGBY. Vicecampioni în sezonul 2026 după o finală de poveste, decisă în prelungiri

RUGBY. Vicecampioni în sezonul 2026 după o finală de poveste, decisă în prelungiri

RUGBY_Finala_2026Liga de Rugby Kaufland, finala: Dinamo – SCM USV Timișoara 24-28 după prelungiri (21-21 după 80 de minute de joc)

Într-o finală senzațională, disputată sâmbătă 26 septembrie pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, în care a fost nevoie de prelungiri, 21-21 (la finalul timpului regulamentar), Dinamo a cedat dramatic în fața Timișoarei, scor 24-28. Această partidă a însemnat și ultimul meci pentru ”Stejarul” Johan Van Heerden, care și-a anunțat retragerea din rugby.

Lovitura de începere a finalei a fost dată în mod simbolic de Stejarul Florin Surugiu și fiul lui, Adam, Surugiu retrăgându-se din cariera de sportiv în noiembrie anul trecut.

Debutul de meci a aparținut timișorenilor care încă din primele minute s-au distanțat la 6-0 din două lovituri de pedeapsă. Dinamo a redus diferența tot prin același procedeu, 6-3. În prima parte jocul a fost unul extrem de tacticizat, fiecare echipă așteptând greșeala adversarului. În minutul 18, Timișoara se desprinde la 13-3, după un eseu transformat. Dinamo revine, egalează printr-un eseu transformat și o lovitură de pedeapsă, transformată de Burns de la distanță mare de buturi, aproape de la centrul terenului, 13-13. Cu un minut înainte de intrarea la vestiare pentru pauză, „alb-roșii” reușesc să preia, în premieră conducerea, după un eseu reusit de Muntianu, în urma unei actiuni pe treisferturi, 18-13.

La reluarea jocului, Dinamo mărește ecartul la 21-13, după o nouă lovitură de pedeapsă. Urmează minute cu un joc bun al bănățenilor care, încearcă să profite de superioritatea numerică după eliminarea temporară a lui Graure (înainte intenționat), însă nu reușesc să treacă de apărarea adversă. În minutul 67, Timișoara reduce din diferență după o lovitură de pedeapsă, 21-17. Când mai erau doar 8 minute până la fluierul final, bănățenii au reușit să egaleze după un eseu al lui Kemal Altinok, însă au ratat transformarea, iar scorul a devenit egal, 21-21, meciul fiind trimis astfel în prelungiri: două reprize de 10 minute.

Dinamo a revenit la conducere după un dropgol reușit de Freddie Burns și el aflat la ultimul meci al carierei, 24-21. În ultimul minut al primei reprize de prelungiri, după un pressing îndelungat în 22-ul dinamovist, Simionescu marchează eseul care întoarce rezultatul pe tabelă și readuce Timișoara în avantaj, 28-24. În cea de-a doua repriză de prelungiri, CS Dinamo a încercat să revină, a terminat meciul în atac, însă bănățenii s-au apărat fără greșeală.

MARCATORI

SCM USV Timișoara: Giorgi Manchkhashvili – eseu, Kemal Altinok – eseu, Marius Simionescu – eseu, Gabriel Rupanu – 2 transformări, 3 lovituri de pedeapsă

DINAMO: Adam McBurney – eseu, Marian Muntianu – eseu, Freddie Burns – o transformare și 3 lovituri de pedeapsă.

Jucătorul Meciului: Marius Simionescu

CS Dinamo, 28 septembrie 2026

Lasă un răspuns