Written by România a ajuns acolo unde merită, din punct de vedere fotbalistic. În timp, s-a format o adevărată „sectă a oamenilor de fotbal”, care are o singură preocupare: să fie „la masă”, chiar dacă masa este una extrem de săracă.
Mai nou, sunt voci din fotbal care îl căinează pe Hagi: „Vai, săracul, de ce s-a băgat să suporte asemenea umilințe?”. De parcă ar fi un sacrificat pe altarul fotbalului românesc, pus la conducerea echipei naționale prin constrângere, și nu prin liberă alegere.
Cu alte cuvinte, să avem empatie față de omul Hagi și să nu fim prea supărați pe „bietul selecționer”.
Noi nu suntem „oameni de fotbal”, nu facem parte din această sectă și, poate tocmai de aceea, mai vedem și știrile în care aflăm că Olaru este înjurat ca la ușa cortului de pedagogul Hagi și apoi readus cu greu la antrenament de secunzi. Mai aflăm că „profesorul” Hagi își înjură jucătorii de la națională sau că dinamoviștii noștri, Opruț și Cîrjan, nici măcar nu se antrenează normal, ci sunt folosiți pe post de „jaloane”.
Am fi ipocriți dacă am spune: „Wow, ceva nou!”. Știm cu toții metodele pedagogice ale lui Gică Hagi. Limbajul pe care îl folosea de multe ori pe banca celor de la Viitorul sau Farul le-ar fi făcut să roșească și pe pensionarele de la Crucea de Piatră.
Dacă noi știm toate astea, din afara „sectei fotbalului”, oare cei din interior nu știau?
Nu, nu cred că Hagi este „o victimă”. Hagi este parte din sistem. Un sistem arhaic, învechit și închis, care ne-a dus în lumea a patra a fotbalului.
Singura discuție este, de fapt, alta: cine sunt „sectanții de la masă” și când vor începe adevăratele lupte pentru putere?
Despre interesele fotbalului românesc, cui îi pasă? Important este ca unii să rămână la masă.
Ultima actualizare: octombrie 4, 2026