Written by Dinamo traversează o perioadă extraordinară.
Cinci victorii consecutive, primul loc în clasament, un nivel de joc care ne oferă încredere și o echipă care pare să își depășească limitele de la o etapă la alta. Sunt lucruri pe care, nu cu foarte mult timp în urmă, le priveam ca pe niște obiective îndepărtate, poate chiar ca pe niște aspirații prea ambițioase pentru realitatea în care ne aflam.
Astăzi, toate acestea fac parte din cotidianul nostru. Și tocmai aici cred că apare un pericol pe care aș vrea să îl evidențiez.
Să nu ajungem să considerăm victoria o banalitate. Să nu transformăm bucuria fiecărui succes într-o simplă actualizare a clasamentului.
Discutam în emisiunea Radio Dinamo1948 despre parcursul echipei, despre media de puncte și despre proiecțiile pe care le putem face pentru finalul sezonului regulat. Dacă păstrăm ritmul actual, ajungem la un total de peste 70 de puncte. O cifră impresionantă, care spune foarte multe despre ceea ce reușește Dinamo în acest moment.
Dar discuția a mers mai departe. Dacă Dinamo câștigă următoarele trei partide, ajungem la 38 de puncte. Și atunci ce facem? Începem să considerăm că orice rezultat care ne îndepărtează de o asemenea proiecție reprezintă un regres? Dacă în retur acumulăm 31 sau 32 de puncte, în loc de 35 sau 36, înseamnă automat că ceva nu mai funcționează?
Mi se pare o capcană în care putem cădea foarte ușor.
Dinamo a ridicat atât de mult ștacheta, încât riscăm să devenim prizonierii propriilor așteptări.
Am ajuns în punctul în care, înaintea fiecărei etape, victoria pare aproape obligatorie. Nu mai discutăm neapărat despre dificultatea adversarului, despre contextul partidei sau despre provocările pe care le presupune fiecare confruntare. Ne uităm la program și începem să adunăm punctele, de parcă ele ar fi deja câștigate.
Trei puncte aici, alte trei acolo, încă trei săptămâna viitoare. Facem calcule, proiecții, simulări și ajungem să tratăm fotbalul ca pe un exercițiu matematic.
Numai că fotbalul nu funcționează așa.
Fiecare victorie presupune un efort considerabil. Fiecare adversar vine cu propriile ambiții, cu un plan tactic și cu dorința de a obține un rezultat pozitiv. Intervin forma de moment, inspirația individuală, greșelile, șansa și o multitudine de variabile pe care nu le putem controla.
Meciul cu FC Botoșani este cel mai recent exemplu. Am anticipat în emisiuni o confruntare complicată, chiar dacă existau destui suporteri care vedeau deja un succes categoric, poate chiar la patru sau cinci goluri diferență. Realitatea din teren ne-a demonstrat că nu există victorii garantate.
Dinamo s-a impus cu 2-0, a obținut al cincilea succes consecutiv și și-a continuat parcursul remarcabil. Dar acele trei puncte au fost câștigate, nu primite cadou. Și tocmai de aceea merită apreciate.
Mi-aș dori să nu pierdem această perspectivă.
Pentru că există o diferență enormă între a avea mentalitate de învingător și a considera că victoria ți se cuvine. Prima reprezintă fundamentul unei echipe puternice. A doua poate genera o presiune artificială și o nemulțumire permanentă, chiar și atunci când rezultatele sunt excelente.
Sigur că trebuie să avem ambiții. Sigur că putem discuta despre titlu, despre recorduri, despre puncte și despre posibilitatea unui sezon istoric. Ar fi absurd să ne limităm visurile tocmai acum, când echipa ne oferă atâtea motive să credem.
Dar nu vreau să ajungem în situația în care o victorie cu 2-0 să fie întâmpinată cu un simplu „era normal”, iar după câteva minute să trecem deja la calculele pentru următoarea etapă.
Nu, nu este normal să câștigi cinci meciuri consecutive. Nu este banal să fii liderul campionatului. Nu este ceva obișnuit să ai o echipă care joacă atât de bine și care reușește să transforme speranțele în rezultate concrete.
Mai ales la Dinamo, unde știm foarte bine ce am trăit în ultimii ani.
Am trecut prin perioade în care o victorie reprezenta o gură de oxigen. Am avut sezoane în care ne uitam cu îngrijorare la clasament, în care fiecare punct era vital pentru supraviețuire și în care perspectivele păreau mai degrabă sumbre decât optimiste.
Acum discutăm despre câte puncte vom avea la finalul sezonului regulat și dacă putem păstra un ritm care să ne ducă spre performanțe extraordinare.
Realizăm cât de mult s-au schimbat lucrurile?
Și, poate mai important, realizăm cât de privilegiați suntem că putem trăi din nou asemenea momente alături de Dinamo?
Nu vreau să interpreteze cineva acest mesaj ca pe o invitație la mediocritate sau la reducerea exigențelor. Dimpotrivă. Îmi doresc ca Dinamo să câștige fiecare meci, să își consolideze poziția de lider și să lupte până la capăt pentru cel mai important obiectiv posibil.
Însă cred că ambiția și bucuria trebuie să coexiste. Putem să ne dorim mai mult fără să minimalizăm ceea ce avem deja. Putem să analizăm imperfecțiunile jocului fără să uităm să apreciem rezultatul. Putem să cerem progres fără să transformăm fiecare succes într-o simplă formalitate.
Există și o responsabilitate a noastră, a celor care comentăm, analizăm și discutăm permanent despre Dinamo. Prin modul în care construim așteptările, putem ajunge să banalizăm performanțe care, privite în context, sunt cu adevărat remarcabile.
Nu aș vrea ca peste câteva luni să privim retrospectiv această perioadă și să realizăm că am fost atât de preocupați de următoarea victorie, încât am uitat să ne bucurăm de cele deja obținute.
Pentru că un sezon de fotbal nu înseamnă doar clasamentul final. Înseamnă și emoțiile de după un gol, bucuria de la fluierul final, atmosfera din tribune, discuțiile dintre suporteri și sentimentul acela că abia aștepți următorul meci.
Înseamnă momente care construiesc amintiri.
Dinamo ne oferă în prezent ceva ce ne-a lipsit enorm în ultimii ani: continuitate, încredere, entuziasm și perspectiva reală a performanței. Nu știm unde se va încheia acest parcurs și nici nu putem anticipa toate obstacolele care vor apărea.
Dar știm că trăim o perioadă specială.
Așa că, înainte să calculăm câte puncte vom avea peste trei etape, peste zece sau la finalul sezonului, haideți să apreciem cu adevărat ceea ce avem în fața ochilor.
Să ne bucurăm de fiecare victorie. Să aplaudăm fiecare efort. Să înțelegem că fiecare succes reprezintă o nouă bătălie câștigată, nu o obligație bifată.
Să avem pretenții mari, dar să nu ne pierdem capacitatea de a fi fericiți.
Pentru că am așteptat prea mult timp să trăim asemenea momente cu Dinamo ca să ajungem acum să le considerăm ceva banal.
Să nu uităm să ne bucurăm. Până la urmă, pentru asta iubim fotbalul și pentru asta iubim Dinamo!