Written by Fotbalul nu este o întrecere în care concurezi doar cu o versiune mai bună a ta. Este un sport în care, pe lângă propriile slăbiciuni pe care încerci să le depășești, ai mereu în față și un adversar care își dorește să te învingă.
Este normal și firesc să ne comparăm cu ceilalți participanți la competiție, fie că vorbim despre FCSB, Craiova, Rapid sau Oțelul. Să ne analizăm punctele forte, să identificăm slăbiciunile adversarilor și să înțelegem care sunt atuurile pe care ne putem baza pentru a ne atinge obiectivele.
Minimizarea valorii adversarului și a forței campionatului
Am observat la diverși jurnaliști sportivi, oameni de fotbal și chiar suporteri o tendință de a minimiza valoarea adversarilor și nivelul campionatului nostru.
Auzim frecvent expresii precum „În România este ușor să câștigi un campionat”, „Dacă nici pe ăștia nu-i batem…” sau „Nu vom avea nicio problemă cu echipa X”.
Numai că aici apare un paradox. Dacă minimalizăm permanent valoarea adversarilor și forța competiției în care evoluăm, nu ajungem, indirect, să diminuăm și valoarea rezultatelor propriei echipe?
Dacă adversarii sunt atât de slabi, iar campionatul este atât de ușor, atunci de ce ne-am mai bucura atât de mult după o victorie? N-ar trebui, urmând aceeași logică, să ne temperăm și entuziasmul?
Eu cred că trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem și să apreciem la maximum momentul pe care îl traversăm, fără să ne diminuăm singuri această bucurie prin desconsiderarea adversarilor sau a competiției în care evoluăm.
Dacă tu câștigi ușor, nu înseamnă automat că adversarul a jucat slab
În fotbal există o expresie pe care o auzim frecvent: „Joci atât cât te lasă adversarul”.
Dacă am învins Botoșani, Craiova sau Farul, asta nu înseamnă neapărat că adversarii au fost slabi. Poate însemna că Dinamo a jucat atât de bine, încât i-a făcut pe aceștia să pară slabi în meciurile respective.
Există o diferență importantă între un adversar care joacă slab și unul pe care nu îl lași să joace.
Iar atunci când punem fiecare victorie exclusiv pe seama slăbiciunilor adversarului, riscăm să ignorăm tocmai meritul echipei noastre.
Dar există și o altă formă prin care ajungem să acordăm adversarilor mai multă importanță decât propriei echipe.
„Muriți-ar capra de infarct, Doruțu!”
Deși înțeleg că suntem într-o competiție și că rivalitatea face parte din farmecul fotbalului, am observat că, de multe ori, avem tendința să ne bucurăm mai mult de nereușitele rivalilor decât de victoriile noastre.
Ne bucurăm când le lipsesc jucători importanți, când traversează perioade dificile sau când apar evenimente care le pot perturba parcursul normal.
Pe undeva, înțeleg aceste reacții. Până la urmă, fiecare pas greșit al unui adversar direct ne poate apropia de obiectivele noastre.
Dar, personal, eu îmi doresc altceva: vreau ca Dinamo să fie mai bună decât cea mai bună versiune a adversarilor săi. Pentru că abia atunci vom putea spune că suntem cu adevărat puternici.
Recunosc, și mie îmi este teamă de forța celor de la Craiova și de forma celor de la Rapid. Asta nu mă face mai puțin dinamovist, ci, dimpotrivă, mă face și mai dornic să ne întâlnim din nou și să-i învingem.
Pentru că avem suficiente argumente să credem că putem face asta.
HAI DINAMO!
Ultima actualizare: octombrie 20, 2026