Nuno Campos, detalii despre situația lui Dinamo thumbnail

Nuno Campos, detalii despre situația lui Dinamo

Afișări 123

Nuno Campos s-ar fi plâns despre situația de la Dinamo, conform lui Marius Șumudică. Antrenorul și-ar fi dorit ca echipa din Ștefan cel Mare să dea salarii mai mari ca să se poată bate cu contracandidatele la titlu.

”I-am strâns mâna și i-am zis că îmi doresc să câștige campionatul. El mi-a răspuns: «Conducerea trebuie să facă mai mult, eu nu pot să iau campionatul pentru că nu pot să dau salariile pe care le dau ceilalți». Nu înțelegeam ce vrea să spună. Se plângea de condițiile de la Dinamo, că alte echipe au condiții mai bune, că dau salarii mult mai mari, ceva de genul acesta”, a spus Marius Șumudică pentru fanatik.ro

Replica lui Nuno Campos a venit astăzi în conferința de presă de astăzi.

”Felul meu de a fi, ca educație, este ca atunci când vorbesc cu cineva în privat, ca acele lucruri să rămână între noi. Apoi, dacă vreau să dezvălui ceva, dezvălui ce am spus eu, nu ce a spus celălalt. Revenind, în primul rând nu m-am plâns.

Îl respect mult, mi-l amintesc din Portugalia, unde a jucat, și îi respect mult cariera. Asta i-am spus. Despre meci, i-am spus ceea ce am zis și înainte. Despre pase, am oferit un exemplu, pentru ca oamenii să înțeleagă identitatea echipei mele. Dar pentru a fi și mai limpede, ca să nu avem nicio polemică, am explicat totul”, a declarat antrenorul lui Dinamo.

Acesta a continuat spunând că n-o să-l evite pe Șumudică la următoarele meciuri.

”Este important să clarific un lucru. Când am vorbit despre numărul de pase pe care le-am reușit, am încercat să le explic celor de acasă cum poți realiza ceea ce-ți propui.

Dacă am fi avut mai mult spațiu, am fi jucat cu mai multe pase. În astfel de jocuri, trebuie să avem mai multă răbdare. De asta am pasat mai mult pentru a obține ceea ce voiam. Și am oferit un exemplu, dar am vorbit doar despre echipa noastră, așa cum fac tot timpul. Îl respect mult pe domnul Șumudică. Data viitoare când vom fi alături, voi face la fel, îl voi saluta”, a încheiat Nuno Campos.

Citește și:

Minte simplă, înțelegere duhovnicească

Lasă un răspuns