Dinamo traversează unul dintre cele mai bune momente din ultimii ani, dar există un aspect care mă nemulțumește înaintea meciului cu UTA: numărul biletelor vândute.Din informațiile de până acum, avem undeva peste 6.000 de bilete și abonamente, o cifră care, în opinia mea, este mult prea mică pentru momentul pe care îl traversează echipa. Sincer, nici nu ar fi trebuit să existe această discuție. Nu ar fi trebuit să ne întrebăm dacă vom ajunge la 10.000 de spectatori, ci câți vom avea peste această bornă.
Suntem liderii campionatului, avem un parcurs perfect pe teren propriu, suntem într-o formă excelentă și practicăm un fotbal spectaculos. Avem o echipă care marchează, care produce spectacol și care ne oferă motive să venim cu entuziasm la stadion. Ce ne-am putea dori mai mult în acest moment?
Ani la rând am cerut o echipă competitivă, care să se bată în partea superioară a clasamentului, care să joace fotbal și să ne facă să visăm din nou. Acum o avem! Și totuși, parcă suntem prea relaxați. Parcă ne-am obișnuit prea repede cu binele și am uitat că și noi avem o responsabilitate.
Nu putem cere permanent performanță, implicare și rezultate, iar atunci când echipa ne oferă toate acestea, noi să nu ne facem partea noastră de treabă.
Înțeleg că există motive pentru care unii suporteri nu pot ajunge la stadion. Dar nu pot accepta ideea că o echipă aflată pe primul loc, care câștigă toate meciurile de acasă și joacă un fotbal atât de plăcut, trebuie să se mulțumească cu o asistență modestă.
Duminică seară, pe Arena Națională, avem încă o ocazie să demonstrăm că Dinamo nu este doar o echipă care merită să fie urmărită la televizor, ci una care merită susținută din tribune.
Echipa și-a făcut treaba până acum. A venit momentul să ne-o facem și noi!
Ultima actualizare: octombrie 31, 2026
