Realismul nu schimbă rezultatul. Dar poate schimba viitorul. thumbnail

Realismul nu schimbă rezultatul. Dar poate schimba viitorul.

În fotbal, ca și în viață, prima condiție pe care trebuie să o îndeplinești pentru a îndrepta o greșeală este să o recunoști, să o conștientizezi și să nu te ascunzi în spatele unor scuze inventate.

Mi-au displăcut în totalitate rezultatul meciului și prestația din prima repriză, dar am putut să remarc realismul și sinceritatea de care cei din tabăra noastră au dat dovadă la finalul partidei. Au fost calmi, au analizat dur și corect, nu s-au ascuns în spatele unui limbaj de lemn, încercând să mascheze o prestație nereușită.

Nuno Campos a fost primul care a recunoscut problemele din jocul echipei:

„Am intrat în meci creând-ne o mare ocazie prin Soro. După aceea, nu ne-am făcut jocul în prima repriză, am intrat în jocul lor și nu am mai făcut ce facem de obicei.”

O declarație sinceră, conformă cu realitatea. Dacă până acum aveam senzația că Nuno este genul care adoptă mai degrabă o retorică neutră, că preferă să fie „politically correct”, de această dată portughezul a fost direct, clar și nu s-a sfiit să critice și să își asume prestația din prima repriză.

Raul Opruț a mers și el în aceeași direcție ca antrenorul principal:

„Cred că am făcut cea mai slabă primă repriză din acest sezon. Chiar dacă am analizat că ei vin în pressing om la om şi o să vină cât mai sus, nu am reuşit să ne facem jocul, am intrat în jocul lor.”

Fundașul stânga a fost și mai categoric decât antrenorul, catalogând fără ezitare prestația din prima repriză drept cea mai slabă din acest sezon.

Mamoudou Karamoko a păstrat și el aceeași linie, dar exprimarea lui a fost cât se poate de nonconformistă, așa cum îi este și stilul:

„Prima repriză a fost de rahat, trebuie să o spunem.”

Recunosc, deși eram supărat, am rezonat cu realismul de care au dat dovadă. Nu s-au ascuns în spatele seriei bune avute până acum. Chiar dacă au vorbit despre faptul că am avut multe șanse în repriza secundă, nu au cosmetizat prestația din prima repriză și nu s-au ascuns în spatele unor termeni precum „ghinion” sau „zi nefastă”.

A fost modul lor de a-și asuma prestația nereușită de pe teren.

Adevărul e bun. Să știi exact ce nu a mers, să conștientizezi și să comunici asta reprezintă primul pas spre a nu repeta aceeași greșeală. Nu spun că nu vom mai avea asemenea momente, ci doar că putem învăța din ele și putem deveni mai puternici.

La început a fost gândul. Apoi a venit cuvântul. Acum trebuie să urmeze faptele.

HAI DINAMO!

Ultima actualizare: noiembrie 8, 2026

Lasă un răspuns